În perioada scursă de la declanșarea „operațiunii militare speciale” – eufemismul folosit de Kremlin pentru agresiunea neprovocată și fățișă împotriva unui stat suveran, Ucraina – atât politica promovată pe plan intern și extern de cercurile decizionale ruse în frunte cu Vladimir Vladimirovici Putin în vederea justificării agresiunii, cât mai ales comportamentul adoptat de autoritățile civile și militare ruse în teritoriile din Ucraina, au fost comparate pe bună dreptate de analiști, comentatori și istorici cu cele utilizate cu aproximativ 8 decenii în urmă de o altă putere totalitară, anume Germania național-socialistă. Mai mult, unele dintre metodele implementate de către ocupanții ruși în Ucraina par a fi inspirate în mod direct din arsenalul nazist.
Un exemplu elocvent în acest sens este utilizarea de către forțele ruse a incineratoarelor mobile, pe de o parte în vederea ascunderii față de opinia publică din Rusia a pierderilor reale și masive suferite pe câmpul de luptă de „marea armată rusă”, pe de altă parte în vederea ștergerii urmelor atrocităților comise de unitățile și militarii ruși în raport cu populația civilă din teritoriile ocupate în Ucraina. Aceste „metode” – pentru a ne exprima eufemistic – implementate de armata rusă par a fi copiate după sinistra „acțiune specială 1005”, numele codificat al unei operațiuni strict secrete prin care naziștii au încercat să șteargă urmele crimelor comise în lagărele morții ori în teritoriile controlate / ocupate de către cel de-al III-lea Reich. Pentru a înțelege însă pe deplin obiectivele urmărite de armata rusă prin utilizarea incineratoarelor mobile și originea nazistă a metodelor utilizate, credem că se impune o succintă trecere în revistă a ceea ce a însemnat „Sonderaktion 1005-Acțiunea specială 1005”, numele codificat al poate celei mai oribile operațiuni de ștergere a evidenței crimelor în masă înfăptuite de naziști.
„Sonderaktion 1005-Acțiunea specială 1005” a fost numele codificat al operațiunii secrete coordonate de SS-Standartenführerul (colonelul SS) Paul Blobel, la ordinele directe ale lui Reinhard Heydrich și Heinrich Müller, ce a urmărit în perioada 1942-1944 ștergerea urmelor asasinatelor în masă comise de SS în lagărele de exterminare Kulmhof, Belzec, Sobibor și Treblinka, respectiv de către sinistrele detașamente de exterminare în masă – Einsatzgruppen – în teritoriile ocupate din URSS, prin dezgroparea și arderea trupurilor victimelor asasinate. În acest sens Paul Blobel a înființat în iunie 1943 în lagărul de muncă forțată Lemberg-Janowska unitatea specială „Sonderkommando 1005”, formată din deținuți evrei ce urma să efectueze sinistra operațiune de dezgropare și ardere a victimelor. Ulterior, după exhumarea și arderea cadavrelor, gropile au fost nivelate și pe locul acestora au fost plantați copaci. În ce privește soarta deținuților din acest comando, în urma încheierii operațiunii aceștia au fost la rândul lor asasinați. La încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, majoritatea SS-iștilor implicați în această operațiune – în frunte cu colonelul SS Paul Blobel – au fost arestați și condamnați pentru genocid și crime de război.
Prezente în Donbas în anii 2014-2015, incineratoarele mobile au reapărut în prim plan odată cu declanșarea „operațiunii militare speciale” – adică a invaziei pe scară largă – a Ucrainei. De această dată incineratoarele mobile nu au avut doar rolul de a micșora – prin arderea cadavrelor – a propriilor pierderi grele suferite pe câmpul de luptă, ci și de a șterge urmele crimelor comise de militarii și unitățile militare ruse în teritoriile ocupate, îndeosebi în orașul Mariupol (și nu numai). Practic, asistăm în secolul XXI la reînvierea metodelor naziste de ștergere a urmelor, o repetare – ce-i drept la o scară mai redusă – a „acțiunii speciale 1005” în varianta ei rusească. Acest fapt vine să confirme încă odată faptul că politicile implementate de Kremlin în teritoriile ocupate în Ucraina nu diferă în esență de cele utilizate cu 8 decenii în urma de Germania național-socialistă. Și dacă tot afirmăm această similitudine credem că denazificarea s-ar impune mai degrabă în cadrul cercurilor decizionale din Kremlin, decât în Ucraina, așa cum susține Vladimir Vladimirovici Putin et ejusdem farinae.
La distanță de aproape 80 de ani, Federația Rusă a reînviat stafiile crimelor naziste, prin comportamentul inuman, de-a dreptul barbar, adoptat față de populația civilă din zonele ocupate sau vremelnic aflate sub controlul trupelor ruse. Victima este de această dată Ucraina. Nu credeam că o să văd în secolul XXI civili nevinovați (copii, femei, bărbați, cetățeni de toate vârstele) executați cu o cruzime de nedescris, în pur stil cekist/NKVD-ist, și aruncați în gropi comune. Stalin, Iagoda, Ejov, Beria, etc, pot fi mândri: Putin și ciracii acestuia se dovedesc a fi „demni urmași”! Însă, episodul cel mai morbid în opinia noastră îl constituie utilizarea de către unitățile militare ruse a incineratoarelor mobile. Apariția acestora a fost semnalată de presă încă din anul 2014, în contextul operațiunilor militare declanșate de separatiștii din Donbas, sprijiniți de Federația Rusă. De altfel, prin utilizarea acestora practic Kremlinul a încercat să ascundă atât în fața propriei opinii publice, cât și pe plan extern, implicarea sa militară de partea separatiștilor.
Sursă foto: Moses Korn, un prizonier evreu forțat să lucreze în unitatea Sonderkommando 1005, pozează lângă o mașină de zdrobit oase în lagărul de concentrare Janowska (United State Holocaust Memorial Museum).
