Presupusa popularitate a președintelui rus e un mit. El e înspăimântat de competiția electorală autentică, afirmă disidentul Vladimir Kara-Murza într-un articol publicat în The Washington Post (vezi articolul AICI).
Acuzațiile penale care li se aduc în Rusia deținuților politici – care au depășit acum pragul de 3.000, incomparabil mai mulți chiar și față de perioada sovietică târzie – ne oferă un indiciu despre lucrul de care se teme cel mai mult regimul lui Vladimir Putin. În primul și primul rând se află protestele publice contra războiului din Ucraina – cel mai uzual motiv de încarcerare pe criteriul politic în Rusia în ultimii trei ani. Fiecare dintre acești protestatari expune minciuna din spatele propagandei care pretinde că există un „sprijin public unanim” pentru războiul lui Putin. O altă teamă e aceea de mișcarea de opoziție – mai ales de orice om legat de Aleksei Navalnîi, care a murit anul trecut într-o închisoare arctică. Până și avocații care l-au apărat și jurnaliștii care au scris despre procesele lui se află acum după gratii.
Însă un verdict dat luna aceasta de Tribunalul Districtual Basmanni din Moscova e în special grăitor. Grigori Melkonianț, copreședinte al Golos, cea mai respectată organizație independentă de monitorizare a alegerilor din Rusia, a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru simplul faptul că și-a făcut meseria. Acuzația formală e aceea că a colaborat cu o „organizație indezirabilă” – în cazul de față aceasta fiind European Network of Election Monitoring Organizations, unul dintre numeroasele ONG-uri internaționale incluse pe lista neagră a guvernului lui Putin.
Dar parchetul nu s-a mai deranjat să aducă și vreo probă și toți cei care au urmărit procesul nu au nici un dubiu cu privire la care e crima lui Melkonianț în ochii Kremlinului: apărarea dreptului cetățenilor ruși de a-și alege conducătorii.
E ironic faptul că unul dintre cele mai persistente mituri fabricate de propaganda Kremlinului – și încă repetat uneori în Vest – e acela al popularității lui Putin în rândul rușilor. Adevărul e acela că Putin n-a câștigat vreodată un scrutin care să poată fi considerat liber și corect după standardele internaționale. Cel mai aproape de o asemenea situație a fost în martie 2000, când presa încă mai era liberă și candidații opoziției încă mai aveau voie să participe. Rezultatul obținut oficial de Putin a fost de vreo 53%, fix cât să poată evita turul doi. Însă investigațiile ulterioare ale presei au dezvăluit că umplerea masivă a urnelor cu buletine pre-ștampilate în mai multe regiuni îl împinsese pe Putin peste acel prag.
În 2003 guvernul lui Putin a redus la tăcere ultima televiziune independentă, iar de atunci nici un scrutin din Rusia nu a mai fost considerat liber și corect de către observatorii internaționali. Pe măsură ce a trecut timpul controlul guvernamental asupra presei a început să devină insuficient, astfel că regimul a început să-i descalifice pe candidații opoziției, asigurându-se în schimb că proprii candidați aveau să concureze cu personaje alese pe sprânceană anume pentru a mima competiția. În 2008, când Putin i-a pasat temporar – și doar de formă – președinția acolitului său Dmitri Medvedev (o stratagemă juridică menită a ocoli limita mandatelor), ambii candidați ai opoziției democratice, fostul premier Mihail Kasianov și celebrul dizident sovietic Vladimir Bukovski, au fost descalificați de Comisia Electorală Centrală. Înaintea alegerilor generale din 2011 Ministerul Justiției a refuzat să înregistreze Partidul Libertății Populare co-fondat de liderul opoziției Boris Nemțov, împiedicându-l astfel să concureze la orice nivel.
Însă în același an – când și Putin și-a anunțat revenirea la Kremlin – rușii au găsit o modalitate de a protesta chiar și cu opoziția autentică descalificată din cursă. Răspunzând la apelul lui Navalnîi de a susține oricare alt partid, alegătorii au votat masiv contra partidului Rusia Unită al lui Putin care, afirmau observatorii independenți, a obținut mai puțin de o treime din voturi.
Aici aveau să intre în scenă Golos și Melkonianț. Autoritățile nu s-au mai dat în lături de la nimic pentru a-și disimula umilirea și a-i aduce Rusiei Unite o majoritate în parlament: printre fraudele la care s-au dedat în toată țara se numără buletinele pre-ștampilate, plimbarea alegătorilor cu autocarul pentru voturi multiple, substituirea urnelor autentice cu falsuri, măsluirea numărătorii voturilor, votul în numele decedaților, expulzarea forțată a observatorilor, și nu numai. Golos, având o rețea națională de observatori, a documentat cu meticulozitate fiecare fraudă: în total s-au constatat peste 1.500. Unul dintre cele mai scandaloase cazuri s-a înregistrat la Secția 6 din Moscova. În procesul verbal al numărătorii cele 128 de voturi primite de Rusia Unită au fost modificate în 515, iar cele 134 de voturi obținute de partidul liberal Yabloko au devenit numai patru.
Mulțumită progreselor realizate în privința telefoanelor mobile și internetului, vestea fraudei – cu tot cu probele vizuale aferente – a străbătut întreaga țară în doar câteva minute. Nu erau primele alegeri măsluite în Rusia, dar erau primele măsluite atât de flagrant. Reacția populației a fost promptă: la Moscova au avut loc în decembrie cele mai mari proteste pro-democrație de după colapsul URSS-ului. Aceea chiar a fost o mare sperietură pentru Putin, marele lui moment de slăbiciune. Și de aceea el nu i-a uitat niciodată pe cei care, după cum s-a exprimat el, au încercat o „revoluție colorată” în Rusia. Acesta e motivul real pentru care Melkonianț a fost condamnat acum la închisoare.
Frica lui Putin de competiția electorală îi precede președinția. În 1996 era viceprimar al Sankt Petersburgului și totodată șeful campaniei electorale a primarului Anatoli Sobciak, care a ratat realegerea cu numai 1,7%. Acea marjă minusculă l-a convins pe Putin că alegerile sunt mult prea importante pentru a putea fi lăsate pe mâna alegătorilor. Aversiunea lui față de risc a fost din nou vizibilă și anul trecut când, chiar și pe fondul cenzurii stricte și al unei represiuni soră cu cea sovietică, i-a fost interzisă candidatura la președinție lui Boris Nadejdin, un politician liberal moderat. După ce Nadejdin și-a anunțat opoziția față de războiul din Ucraina sute de mii de ruși s-au pus la coadă la sediile lui de campanie din toată țara pentru a-i oferi semnături. În numai câteva zile imaginea atent construită de propagandiști, a unei societăți deplin unite în jurul lui Putin și al războiului său, s-a prăbușit. Kremlin iarăși nu a uitat: luna trecută Nadejdin a fost supus unei proceduri de faliment forțat, în vreme ce partidul care l-a propus, Inițiativa Civică, face acum obiectul unei proceduri de desființare inițiate de Ministerul Justiției.
Putin poate să creadă că a tras învățături bune de pe urma greșelilor altora și că împiedicarea competiției electorale îl va ajuta să se mențină la putere o veșnicie. Însă istoria ne spune altceva. Adevărata ei lecție: în acele țări în care guvernul nu poate fi schimbat prin vot el va fi schimbat prin alte metode – unele care rareori sunt bune pentru cei aflați la putere.
Articol de Vladimir Kara-Murza
Sursa articol: The Washington Post / RADOR RADIO ROMÂNIA (traducere: Andrei Suba)
Sursa foto: Wikipedia
