Ambasadorul Moscovei la Minsk, Boris Grîzlov a declarat că Rusia va amplasa armele nucleare tactice în Belarus aproape de frontiera cu Polonia.
Buncărele necesare stocării armelor nucleare ruseşti ar urma să fie gata la 1 iulie, a adăugat Ambasadorul. „Acest lucru se va face în ciuda poziției din Europa şi din Statele Unite”, a declarat acest fost ministru de interne şi preşedinte al Dumei, agntiei Belta, citat de RADOR.
Pe 25 martie, Rusia a anunţat că va amplasa arme nucleare tactice în Belarus. Acestea sunt concepute special pentru a fi utilizate pe câmpul de luptă şi sunt mai mici decât o bombă atomică. Totuși, armele pot produce pagube mai mari decât armele convenţionale. Rusia nu încalcă tratatul de neproliferare nucleară plasând aceste arme pe teritoriul aliatului său belarus, a afirmat preşedintele Vladimir Putin.
Sursa foto: Wikipedia






