Raport ONU: Indicele Dezvoltării Umane a scăzut pentru al doilea an consecutiv

Ultimul raport al Organizației Națiunilor Unite (ONU) referitor la Indicele Dezvoltării Umane avertizează că perspectivele privind educația, prosperitatea economică și creșterea speranței de viață au regresat în întreaga lume după pandemie. IDU măsoară calitatea vieții luând în calcul și alte criterii în afară de creșterea economică, cum ar fi speranța de viață, accesul la educație și venitul individual. IDU a fost creat pentru prima dată cu peste 30 de ani în urmă, în 1990.

Analiza a avut în vedere contextul crizelor multiple (pandemia de Covid-19, războiul din Ucraina și impactul tot mai grav al schimbărilor climatice), care a determinat un puternic regres al întregii lumi. Cele mai mari efecte au avut loc în domenii precum educația, venituri și, în mod special, speranța de viață. Concluzia raportului este că progresele înregistrate în ultimii cinci ani au fost anulate de aceste crize, iar anul trecut IDU a scăzut semnificativ. De fapt, pentru prima dată de când a fost creat, IDU a scăzut doi ani la rând, în 2020 și 2021.

COVID-19 și criza din Ucraina au adus planeta înapoi cu cinci ani

Prin urmare, afirmă raportul ONU, dezvoltarea globală s-a întors la nivelul anului 2016, anulându-se câștigurile din ultimii cinci ani. Iar inversarea tendinței este aproape universală. Peste 90% dintre țări au înregistrat o scădere a IDU în 2020 sau în 2021, și mai mult de 40% dintre acestea în ambii ani. În concluzie, criza încă nu s-a sfârșit, ba chiar se agravează.

De exemplu, Bulgaria a căzut din categoria celor mai dezvoltate țări din lume patru poziții, conform IDU, și a fost depășită de țări precum Serbia, Muntenegru și Georgia, fiind unicul membru UE care nu se încadrează în cea mai avansată categorie. Conform clasamentului din 2022, care reflectă situația din 2021, Bulgaria e pe locul 68 în lume și a doua în categoria „țărilor foarte dezvoltate”, după Albania. Datele raportate de ONU pentru Bulgaria sunt: speranța de viață la naștere 71,8 ani, o medie de 13,8 ani de studiu pentru un individ și un venit mediu anual de 23.071 dolari per individ.

Pentru comparație, Elveția, care anul acesta a depășit Norvegia și a ajuns pe primul loc în Indice, are o speranță de viață de 84 de ani, o perioadă medie de studii de 16,5 ani și un venit mediu anual de 66.000 de dolari. La polul opus se situează Sudanul de Sud cu o speranță de viață de 55 de ani, o perioadă medie de studii de 5,5 ani și un venit mediu anual de 768 de dolari.

România, la coada clasamentului dezvoltării

România, care în clasamentele anterioare avea un scor similar Bulgariei, se află acum cu 15 poziții deasupra Bulgariei, pe locul 53 în lume, cu o speranță de viață de 74,2 de ani, o perioadă medie de studii de 14,2 ani și un venit mediu anual de 30.027 dolari. România este ultima din UE la capitolul dezvoltare, cu excepția Bulgariei, fiind depășită de Slovacia (locul 45) și Ungaria (46).

În fruntea clasamentului IDU, după Elveția, se mai situează Norvegia (pe primul loc în 2020) și Islanda, iar alte cinci țări europene se clasează printre primele 10: Danemarca (6), Suedia (7), Irlanda (8), Germania (9) și Olanda (10). Țările cel mai slab dezvoltate din lume sunt Nigeria, Ciad și Sudanul de Sud.