Moscova a revendicat sâmbătă seara (20 mai a.c.) cucerirea oraşului Bahmut, epicentrul luptelor din estul Ucrainei şi scena celei mai lungi şi sângeroase bătălii din ţară de la asaltul rusesc din februarie 2022, potrivit AFP.
Anunţul Moscovei a fost făcut după cel al liderului grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin. Informația a fost parțial confirmată și de președintele ucrainean, Volodimir Zelenski.
Preşedintele Rusiei Vladimir Putin i-a felicitat duminică pe militarii ruşi şi pe mercenarii din grupul Wagner pentru „eliberarea” oraşului Artiomovsk numele său din perioada sovietică, respectiv Bahmut, relatează Reuters.
De cealaltă parte a baricadei, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care se afla în Japonia, a confirmat parțial, duminică, pierderea oraşului Bahmut în faţa trupelor ruse, când a fost întrebat înaintea unei întâlniri cu Joe Biden dacă localitatea se mai află sub controlul Kievului. „Cred că nu”, a afirmat preşedintele ucrainean. „Astăzi, Bahmut nu este decât în inimile noastre”, a adăugat acesta.
Atacul trupelor de mercenari Wagner asupra oraşului, care a durat aprox. 224 de zile, a distrus în totalitate localitatea.






