Peskov: „Acest război hibrid împotriva țărilor occidentale va dura mult timp”

La peste un an de la începutul ofensivei ruse în Ucraina, tensiunile nu scad între Rusia şi Occident.

Pe măsură ce trec săptămânile de când durează acest război, sancţiunile Occidentului faţă de Rusia cresc considerabil pentru a strânge şi mai mult şurubul şi a spera la o retragere a trupelor ruse din Ucraina.

În acest context, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că „războiul hybrid” lansat de Occident contra Rusiei va dura multă vreme. „Dacă vorbim despre război în sens larg, confruntarea cu ţările neprietene, ostile, despre acest război hibrid, atunci asta va dura mult timp”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului i-a îndemnat de asemenea pe ruşi să fie uniţi și să îl susțină pe Vladimir Putin.