La finele ceremoniei de semnare a declarației comune pe tema cooperării dintre NATO și UE, secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a participat la o conferință de presă alături de președintele Consiliului UE, Charles Michel, și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Secretarul general NATO s-a declarat convins că procesele de aderare a Suediei și Finlandei la NATO se vor încheia cu ratificarea de către Turcia, informează CUMHURIYET citat de Rador.
Întrebat despre declarația făcută de Suedia potrivit căreia nu va putea răspunde tuturor solicitărilor Turciei, Stoltenberg a afirmat: „Cred că protocoalele de aderare a Suediei și a Finlandei la NATO vor fi finalizate și că toate țările membre NATO vor ratifica în parlamentele naționale aceste protocoale. Acest lucru este valabil și pentru Turcia”.
Atrăgând atenția că procesul de aderare a celor două țări la NATO este cel mai rapid din istoria modernă a alianței, Stoltenberg a amintit că prin acordul semnat cu Turcia la summitul NATO de la Madrid, Suedia și Finlanda au convenit în privința combaterii terorismului și a ridicării embargoului pe vânzarea de arme către Turcia. „Și aceste prevederi sunt puse în practică. Statele semnatare au înființat un mecanism permanent prin intermediul căruia se face schimb de date și informații și colaborează împotriva amenințărilor teroriste. Turcia are îngrijorări de securitate legitime. Nicio țară membră NATO nu a fost atât de afectată din cauza terorismului ca Turcia. De aceea, ca aliați NATO, suntem bucuroși că Suedia și Finlanda depun eforturi susținute în acest sens”.
În plus, Stoltenberg a precizat că deși Suedia și Finlanda nu sunt încă țări membre NATO, au avansat mult față de perioada dinaintea cererii de aderare.
Secretarul general NATO a adăugat că statele membre ale Alianței, inclusiv SUA, au oferit asigurări de securitate Finlandei și Suediei și că NATO și-a sporit prezența în regiune. Responsabili din cele două țări participă deja la diverse niveluri la reuniuni și activități ale NATO, a mai spus Stoltenberg.
„Este important ca protocoalele de aderare să se finalizeze prin ratificarea de către parlamentele Turciei și al Ungariei. Cred că așa se va întâmpla”.
Sursa foto: NATO.int






