Italia și alte 10 țări suspendă Schengen. UE intenționează să expulzeze persoanele considerate „o amenințare la adresa securității naționale”

Delicata criză internațională, riscul din ce în ce mai mare ca evenimentele din Israel să se extindă în întreg Orientul Mijlociu, atacurile și alarmele repetate din unele orașe europene au determinat Italia și alte 10 țări să-și închidă granițele, iar Comisia Europeană a primit notificări oficiale cu privire la suspendarea liberei circulații prevăzute de Tratatul Schengen.

Astfel, controalele la frontieră au fost reintroduse. Guvernul italian a decis să reintroducă controalele la granița cu Slovenia, întrucât „măsurile poliției la frontiera italiano-slovenă nu sunt adecvate pentru a asigura securitatea necesară”. Supravegherea italiană a fost întărită și la granițele cu alte teritorii, precum Austria și Elveția. Ministrul de interne Piantedosi a anunţat că va fi acordată o atenție deosebită tranzitului migranților. Deciziile au fost luate şi în lumina știrilor referitoare la atacatorul de la Bruxelles care debarcase la Lampedusa și care a stat destul de mult în Italia, chiar şi atunci când începuse să se radicalizeze.

Controale la frontieră introduse de 11 țări

În total, unsprezece țări au reintrodus controalele la frontieră: Italia, Slovenia, Austria, Germania, Franța, Cehia, Polonia, Slovacia, Suedia, Danemarca și Norvegia, care deși nu fac parte din UE, aderă la spațiul Schengen.

„Slovenia subliniază necesitatea caracterului temporar și proporțional al acestei măsuri, măsurile trebuie să fie proporționale și prietenoase față de cetățenii noștri, pentru a nu rupe legăturile culturale, de prietenie și de familie ale persoanelor care trăiesc de-a lungul graniței”, a declarat agenției La Presse un purtător de cuvânt a reprezentanței slovene în UE.

Nivelul de alertă este „înalt”, a spus ministrul de externe Antonio Tajani, chiar dacă „în Italia nu avem niciun risc de atacuri”. Însă miercuri seara, 18 octombrie a.c., ministrul apărării Guido Crosetto a explicat cum un episod precum cel al spitalului lovit din Gaza i-ar putea „aprinde” și pe lupii singuratici care decid să „lupte împotriva lumii”.

Timp de zece zile (perioadă care poate fi prelungită pană la 6 luni), punctele de trecere principale de la granița dintre Italia și Slovenia vor fi supravegheate 24 de ore din 24, în timp ce cele secundare, doar ocazional.

Autoritățile au detaşat aproximativ 350 de ofițeri a căror sarcină este cea de a ajuta organele locale să aplice legea în această activitate de control a documentelor. Numai la Trieste au fost trimişi o sută patruzeci de bărbaţi (între Armată și Poliție), cel puțin 110 la Udine şi 75 la Gorizia. Nu vor exista bariere fizice, asigură consilierul pentru imigrare Pierpaolo Roberti, iar zona care va fi monitorizată se întinde pe o suprafaţă de 100 km..

Von der Leyen propune ca țările UE să poată expulza persoanele considerate „o amenințare la adresa securității naționale”

Președinta Comisiei Europene intenționează să înăsprească politica de migrație a țărilor membre ale Uniunii Europene.

Ursula von der Leyen, participând la un eveniment în memoria celor doi fani suedezi care și-au pierdut viața lunea trecută în atacul de la Bruxelles, a scris pe contul său de X (fostă Twitter) că „pentru mine a fost important să fiu aici, la Bruxelles, după atacul terorist care a afectat capitala Europei. Cele mai sincere condoleanțe familiei și prietenilor victimelor”.

În cadrul evenimentului a prezentat o nouă inițiativă care vizează consolidarea politicii de migrație în Uniunea Europeană. Astfel, Von der Leyen și-a exprimat sprijinul față de ideea de a permite țărilor membre să deporteze persoane considerate „periculoase pentru securitatea națională”.

Deși nu a oferit detalii suplimentare despre această propunere, măsura se aliniază la cerințele unor națiuni precum Italia și Ungaria, care se află sub conducerea unor partide politice de extremă dreapta. În plus, Belgia și Suedia și-au exprimat, de asemenea, sprijinul pentru această sugestie.

„În prezent, persoanelor care sunt considerate o amenințare pentru securitate și au primit un ordin de returnare li se poate cere să plece voluntar. Trebuie să schimbăm acest lucru urgent. Și de aceea noi, Comisia Europeană, am propus ca, dacă o persoană este considerată o amenințare pentru securitatea națională, statele membre ar trebui să aibă puterea de a le forța să plece. Acest lucru figurează, printre altele, în Pactul nostru privind azilul și migrația”, a indicat von der Leyen.

Sursa foto: Wikipedia