Liderii Hamas și rebelii yemeniți houthi s-au întâlnit recent pentru a discuta despre „coordonarea” acțiunilor lor împotriva Israelului, potrivit unor surse palestiniene care afirmă că liderii acestor două organizații, precum și Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei (FPLP, marxist), au avut „săptămâna trecută” o „întâlnire importantă” cu cadre ale houthi.
În cadrul acestei întâlniri, a cărei locație precisă și participanții nu au fost dezvăluite, liderii acestor facțiuni au discutat despre „mecanismele de coordonare a acțiunilor lor de rezistență privind următoarea etapă” a războiului aflat în derulare între Israel și Hamas, potrivit acestor surse.
Facțiunile palestiniene și houthii au discutat și despre o posibilă operațiune israeliană la Rafah, ultimul bastion important al Hamas din sudul Fâșiei Gaza unde, conform ONU, sunt 1,5 milioane de persoane, majoritatea strămutate din cauza luptelor, adăugă aceste surse.
În cadrul acestei întâlniri cu facțiunile palestiniene, houthii „au confirmat că își vor continua operațiunile în Marea Roșie” pentru „a sprijini rezistența palestiniană”, au adăugat aceste surse din cadrul Hamas și Jihadului Islamic care au cerut anonimatul.
Hamas, Jihadul Islamic și houthi fac parte din „axa rezistenței”, o grupare de mișcări ostile Israelului și Statelor Unite, susținută de Iran și care include și Hezbollahul libanez și miliții irakiene.
Sursa foto: Wikipedia






