Potrivit evaluărilor Ministerului francez al Tranziției Ecologice sunt necesare 383 de miliarde de euro costul reconstrucției Ucrainei. 83 de miliarde din această sumă sunt necesare pentru infrastructura transporturilor.
Guvernul francez a promis că va furniza nave, autobuze și căi ferate Ucrainei, a cărei infrastructură de transport a fost grav avariată de invazia rusă. Ministrul delegat pentru Transporturi, Clément Beaune, care a vizitat Ucraina timp de patru zile, a făcut apel la companiile franceze. Acestea ar trebui, „de acum înainte”, „să fie prezente in Ucraina, mai ales în sectorul transporturilor”.
Clément Beaune „a luat inițiativa de a reuni la întoarcerea sa în Franța liderii principalelor companii franceze din sectorul transporturilor pentru a accelera mobilizarea acestora pentru Ucraina”, a adăugat ministerul într-un comunicat.
Între timp, Franța a promis că va „dona ambarcațiuni-pilot” și că va mobiliza „expertiza tehnică a Porturilor HAROPA (managerul porturilor de pe Sena) pentru a crește exporturile de cereale”. De asemenea, va trimite „autobuze suplimentare în Ucraina pentru a asigura transportul școlar, pe lângă cele treizeci și ceva de vehicule deja livrate”, potrivit comunicatului.
Parisul s-a angajat „să furnizeze Ucrainei 20.000 de tone de șine de cale ferată pentru a reconstrui câteva sute de kilometri de căi ferate” avariate de lupte și bombardamente și „încă o duzină de generatoare de 1,5 tone, pe lângă cele douăzeci livrate în săptămânile următoare către căile ferate ucrainene”.
Sursa foto: Twitter






