Emmanuel Macron intenționează să îi ceară lui Putin să oprească bombardamentele cu drone din Ucraina

Preşedintele francez a declarat joi, 15 decembrie, că intenționează să-i telefoneze omologului său rus, Vladimir Putin, în legătură cu bombardamentele şi atacurile cu drone rusești pe care le numeşte „crime de război”. 

Emmanuel Macron, a declarat că intenționează să-i telefoneze omologului său rus, Vladimir Putin, în legătură cu bombardamentele şi atacurile cu drone ruseşti în Ucraina, precum și pentru a discuta despre finalizarea unui acord privind securitatea centralei nucleare de la Zaporijjia. „Subiectul cel mai urgent astăzi este să continuăm să cerem o oprire a bombardamentelor şi atacurilor cu dronă”, a subliniat acesta într-o conferință de presă după un summit european la Bruxelles. „Intenţionez să-l sun pe acest subiect pe preşedintele Putin pentru că, foarte clar, aceste atacuri, o foarte mare parte din ele sunt crime de război, ele ţintesc infrastructuri civile şi pe civilii înşişi” a spus el. „Nu este natura operaţiunii speciale pe care a lansat-o, a războiului pe care l-a lansat, care era o cucerire teritorială”, a adăugat Macron.

Preşedintele francez şi prim-ministrul cambogian Hun Sen, preşedintele în exerciţiu al ASEAN, au cerut marţi oprirea imediată a loviturilor aeriene şi a atacurilor cu drone contra populaţiei şi infrastructurilor civile ucrainene. „Aş vrea ca prin acest apel să reuşim să convingem anumite puteri, China, India şi altele sa ni se alăture şi să pună presiune pe Rusia” a continuat şeful statului.

Preşedintele francez este implicat şi în negocierile în jurul Agenției Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) pentru securizarea a cinci centrale nucleare din Ucraina, inclusive cea de la Zaporijjia ocupată de armata rusă. „Vreau să putem obţine retragerea totală a armelor grele, armelor uşoare şi forţelor armate. Suntem destul de aproape să o obţinem” a spus acesta, fără alte precizări. „Când va fi gata, o să-l sun pe preşedintele Putin ca să încerc să ajut la finalizarea acestor acorduri”, a mai adăugat.Președintele Franței a provocat controverse la începutul lunii decembrie când a făcut apel la liderii europeni pentru a oferi garanții de Securitate Rusiei. În timpul unui interviu oferit postului franțuzesc TF1, Macron a declarat că Europa trebuie sa pregătească arhitectura viitoare de securitate a continentului şi trebuie să ia in calcul „cum să ofere garanții Rusiei”. Criticii au acuzat poziția președintelui francez, unii dintre aceștia considerând că astfel sunt legitimate narativele false utilizate de Kremlin pentru a justifica invazia în Ucraina.