Acum mai bine de zece ani, când am ajuns să lucrez ca jurnalist în Johannesburg, am avut o întâlnire cu Frans Cronje, care atunci era directorul think tank-ului Institutul pentru Relații Rasiale. Țin minte că l-am întrebat cum se va decanta soarta Africii de Sud, cerându-i să aleagă între două scenarii. O să continue deriva colectivistă și nativistă până ajungem ca Zimbabwe? Sau va prevala tradiția liberală și individualistă datorată mai ales britanicilor și țara va rămâne un exemplu rar de democrație în sudul extrem al Africii?
Răspunsul lui Cronje m-a dezamăgit cumplit, și nu putea să fie altfel. Cel mai probabil, a zis, nici una nici alta, ci ceva între. Majoritatea proceselor istorice nu iau o întorsătură radicală, decisivă (și când scriu acest cuvânt îmi aduc aminte inevitabil de Întorsura Buzăului de la buletine meteo), deși, din motive evidente, în cărțile de istorie ocupă un loc preponderent procesele care au avut un astfel de curs.
Oamenii vor certitudini. Să înțelegem ce se va întâmpla cu lumea noastră, cum vor evolua lucrurile. De aceea, recurgem la experți și le cerem predicții: ce se va întâmpla cu pandemia? Care este viitorul proiectului UE? Vom pierde lupta, cum sugerează în stilul pastorilor neoprotestanți seful ONU, și vom ajunge într-un „infern climatic”?
Acum ne preocupă și războiul din Ucraina. Au trecut mai mult de nouă luni de când a început un război care a întrecut, în tragismul și cruzimea arată de invadatori, cele mai apocaliptice așteptări. Și, chiar printre cei care care nu și-au pierdut busola morală și își doresc să câștige Ucraina, apare din ce în ce mai des aceasta întrebare: cum s-ar putea să se termine războiului?
Chiar dacă cel care întreabă nu accepta o pace în care Ucraina va trebuie să cedeze teritorii și cere o perspectivă despre cum ar arata o victorie totală a ucrainenilor, întrebarea este, în opinia mea, una greșită și indezirabilă. O să încerc să explic de ce.
Dacă vrea să aibă succes, cel care începe să învețe o limbă trebuie neapărat să se concentreze în cuvântul, expresia sau cazul gramatical pe care îl învață în fiecare moment. Dacă cumva face greșeala de a sări etapele, și se pune problema cât de greu va fi să stăpânească limba la un nivel care să-i permită să citească o carte sau să vadă un film, eșecul este aproape sigur.
La fel ca învățatul unei limbi străine, a câștiga un război cum este cel din Ucraina este pentru țara agresată un proces lung în care trebuie luate în considerare un număr uriaș de factori. Numai adresând provocările la rând va putea armata ucraineană avea succes.
Aceeași regulă este valabilă pentru țările și cetățeni care o sprijinim pe Ucraina din exterior. Dacă vrem sa ne imaginăm șirul de evenimente care pot aduce la victorie totală a lumii libere contra lui Putin ne vom condamna la frustrare și vom greși. Pentru că lucrurile rareori se întâmplă cum plănuim.
Singura soluție în viața, nu numai pentru a câștiga un război ca cel din Ucraina sau pentru a învăța o limbă străină, este să ne punem atenția în ceea ce avem în față, fără să ne gândim prea mult la modul în care se vor prezenta următoarele obstacole. Tentația anticipării este cât se poate de naturală, și de multe ori inevitabilă. Dar ne distrage din sarcini de care putem să ne ocupăm și are un efect paralizant, în timp, ca nu prea ne ajută să ne rezolvăm viitorul.
Dacă, ucrainenii când apărau Kievul, sau aliații care îi trimiteau primele arme, s-ar fi gândit la cât de greu va fi să recupereze Donbas, când de abia puteau să reziste în capitala, Ucraina ar fi pierdut în Kiev și n-ar fi fost azi în situația de a se lupta pentru Donbas.Când obstacolele drumului ne determina direcția cădem în resemnare și compromis. Abordarea corectă, ne arată ucrainenii, este exact ceea inversa: să știm unde mergem și să vedem cum ajungem.
