Serviciile britanice de informații afirmă că fenomenul corupției „a fost de multă vreme o problemă în forțele armate ruse”.
Vineri, serviciile de Informații din Marea Britanie au subliniat că toate cazurile de corupție din cadrul Armatei ruse „subminează semnificativ” eficacitatea acesteia, în plină ofensiva militară lansată împotriva Ucrainei în februarie 2022 după ordinul de invazie emis de președintele rus Vladimir Putin.
„Corupția este de multă vreme o problemă în forțele armate ruse”, au spus acestea, înainte de a sublinia că „există doar o posibilitate îndepărtată ca să se realizeze progrese semnificative în reducerea nivelurilor de corupție” în armata rusă.
„Mita a fost dată sau cerută pentru diverse servicii, precum concedieri, certificări privind pregătirea fizică, grad, permise de conducere și evitarea măsurilor disciplinare în cazurile în care soldaţii au folosit telefonul mobil sau au băut”.
În acest sens, ministerul a subliniat că „gama serviciilor” a fost extinsă după începerea invaziei din Ucraina pentru a include „certificate pentru răniți, premii pentru participarea la operațiunea militară specială și evitarea trimiterii lor în misiuni de luptă”.
„Aceste activități pot fi foarte profitabile pentru funcționarii corupți. Onorariile pentru aceste servicii variază de la 40.000 de ruble (aproximativ 405 euro) pentru a evita trimiterea în prima linie până la un milion de ruble (aproximativ 10.130 euro) pentru un certificat pentru un rănit”, a mai indicat ministerul britanic.






