China îşi sporeste cheltuielile militare

Premierul Li Keqiang, care să pregăteşte să părăsească această funcţie, a participat la recentul Congres Popular Naţional, ocazie cu care a menţionat că ameninţările militare s-au intensificat şi a lansat un apel armatei la „intensificarea instrucţiilor”.

În discursul de 53 de minute susţinut la reuniunea celui mai înalt organism legistativ al Chinei, Kiqiang a oferit informaţii despre activitatea guvernului şi a menţionat că anul acesta bugetul alocat cheltuielilor militare a înregistrat o creştere de 7.2%, ajungând la 225 miliarde de dolari. Aceasta reprezintă cea mai mare creştere anuală din 2019 până în prezent, anul trecut, bugetul cheltuielilor militare a celei de-a doua armate, ca mărime, la nivel mondial înregistrând o creştere de 7.1%. Faţă de cheltuielile militare ale Chinei, bugetul armatei SUA este de 800 miliarde de dolari. 

În cadrul congresului, care s-a desfăşurat la Beijing, şi la care au participat 2980 de delegaţi ai Partidului Comunist, pe lângă preşedintele Xi Jinping, premierul Li a declarat că „acţiunile externe pentru a obstrucţiona şi a controla China s-au intensificat”. „Forţele armate trebuie să-şi intensifice instrucţiile şi pregătirile” a spus Li şi a adăugat că este nevoie de creşterea capacităţii de luptă.

Aceste declaraţii vin într-o perioadă în care capitalele occidentale vorbesc despre armele pe care China le-ar furniza Rusiei în războiul cu Ucraina. Relaţiile dintre Washington şi Beijing sunt de ani de zile tensionate, în primul rând din cauza problemei Taiwanului şi a încălcării drepturilor omului în Hong Hong şi Xinjiang, tensiune care a escaladat luna trecută cu criza „causus balon”.

SUA au considerat că balonul „are ca scop spionajul” şi a fost doborât de o rachetă lansată de un avion de luptă F-22, iar China a reacţionat susţinând că „nu poate fi acceptată agresiunea faţă de un vehicul aerian de supraveghere în scopuri civile”. 

Sursa foto: Kremlin.ru