MEDUZA: Reacția Kremlinului la declarația lui Trump, în care acesta a susținut că Putin „a înnebunit”

„Acesta este un moment asociat cu o suprasolicitare emoțională” – astfel  a comentat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Vladimir Putin, postarea lui Trump, în care acesta a scris că Putin „a înnebunit”.

Reprezentantul Kremlinului a declarat că postarea președintelui american, Donald Trump, în care l-a criticat pe Vladimir Putin pentru atacurile lansate asupra Ucrainei, s-a datorat unei „supraîncărcări emoționale”.

„Începutul procesului de negocieri, pentru care partea americană a depus eforturi considerabile, este o realizare foarte importantă. Suntem cu adevărat recunoscători americanilor și personal președintelui [Donald] Trump…” „În mod evident, în același timp, acesta este un moment extrem de responsabil, care este asociat cu o supraîncărcare emoțională pentru absolut toată lumea și cu reacții emoționale”, a mai declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Vladimir Putin, răspunzând la întrebarea unui jurnalist care este reacția Kremlinului la postarea lui Donald Trump pe rețeaua de socializare Truth Social.

Peskov a adăugat că, în același timp, președintele Vladimir Putin „ia acele decizii care sunt necesare pentru a asigura securitatea țării noastre”. Comentând atacurile lansate de Rusia asupra Kievului, din ultimele zile, Peskov le-a numit drept un răspuns la atacurile ucrainene.

„Vedem cum ucrainenii atacă infrastructura noastră socială, infrastructura noastră pașnică. Acesta este un contraatac, iar atacul a fost lansat asupra infrastructurii militare, asupra unor ținte militare”, a mai declarat Peskov.

De asemenea, el a precizat că proiectul memorandumului rusesc nu a fost, deocamdată, transmis părții ucrainene; activitatea la acesta continuă. Potrivit lui Peskov, acesta este un „document important” care necesită „o verificare și o pregătire minuțioase”.

În noaptea de 25 mai, trupele rusești au lansat aproape 300 de drone și 70 de rachete asupra teritoriului ucrainean. Reuters l-a descris ca fiind cel mai mare atac de la începutul războiului la scară largă. Până în seara acelei zile, se știa că 12 persoane au decedat și alte zeci de persoane fuseseră rănite. Printre morți s-au numărat și trei copii din aceeași familie.

Pe 26 mai, Trump a scris într-o postare în care i-a criticat atât pe Vladimir Putin, cât și pe Volodimir Zelenski. „A înnebunit complet! Ucide inutil o mulțime de oameni și nu vorbesc doar despre soldați. Rachete și drone sunt lansate asupra orașelor ucrainene fără niciun motiv”, a scris Trump despre Putin. De asemenea, a mai spus că este nemulțumit de declarațiile făcute de Zelenski, care „nu fac nimic bun pentru țara sa”.

Sursa articol: www.meduza.io /Radio Maiak / RADOR RADIO ROMÂNIA

Sursa foto: Wikimedia