Transcarpatia sau oblastul Zakarpatska al Ucrainei este o regiune administrativ-teritorială a statului est-european, singura regiune care se întinde de-a lungul și peste un lanț muntos în această țară. Precum cea mai mare parte a Europei Centrale și Estice, și Transcarpatia a fost locuită majoritar de popoare slave care s-au tranzitat și schimbat între ele, ajungând ca până la începutul secolului XX cca. 60% din populația regiunii să fie compusă din ruteni, un popor semi-ereditar semi-imigrat în urmă cu secole ce își conduce originea înapoi până la Rusul Kievean.
Articol de Dan-Loránd Dranganagiu
Asupra acestui popor au încercat numeroase forțe politice să-și exercite influența, de la elitele Imperiului Rus până la bolșevici, naționaliști și comuniști ucraineni, dată fiind apropierea culturală, rivalitățile regionale și nu în ultimul rând, valoarea strategică a regiunii. Acest atu strategic a determinat triburile maghiare conduse de Árpád să purceadă la cucerirea Bazinului Carpatic prin această zonă, prin Pasul Verecke (перевал Середньоверецький), cucerire ce a condus la stabilirea unei influențe maghiare asupra zonei până la sfârșitul Primului Război Mondial. Datorită migrării acestui popor în zonele mai joase ale Bazinului, balanța etnică în zonă a fost relativ afectată, în teritoriile mai joase și mai ospitaliere majoritatea fiind compusă din maghiari. De asemenea, la începutul anilor 1900, cele mai mari orașe din zonă – Ujhorod, Muncacevo, Ciop sau Hust aveau o componență etnică de cca. 75-90% ungară.
Cu toate acestea, maghiarii compuneau la acel punct doar 30% din populația regiunii, iar acest fapt și serioasele repercusiuni ale pierderii războiului au dus la cedarea Transcarpatiei spre nou-formata Cehoslovacia în 1920, regiunea primind autonomie de la guvernul de la Praga abia în 1938. Apropierea oportună sau inoportună (după caz) a Ungariei de Germania Nazistă a făcut posibilă rectificarea Tratatului de la Trianon prin Deciziile de la Viena, una dintre ele cedând partea sud-vestică a Transcarpatiei, majoritar maghiară, către Ungaria lui Horthy. Profitând de dezintegrarea Cehoslovaciei, armata Ungariei a ocupat mai târziu și restul regiunii muntoase a Ruteniei Carpatice (așa cum se numea regiunea în Cehoslovacia) pe care Ungaria preluată de loialiști naziști a pierdut-o în urma contra-ofensivei Armatei Roșii în 1944. Locuitorii ruteni ai regiunii au fost asimilați ideologiei rusității extinse promovate ca justificare de către Stalin, aflat pe o curbă expansionistă. Implicit, regiunea, iarăși, mai mult din considerente strategice a fost anexată Uniunii Sovietice, ea devenind singurul punct în care controlul sovietic străpungea în mod direct Arcul Carpatic (dacă nu luăm în considerare statele satelitare din vecinătate parte din Pactul de la Varșovia). După 1945, componența etnică a regiunii s-a modificat, pe de o parte din cauza strămutărilor forțate, pe de altă parte datorită migrației economice interne din URSS, numeroși ruși și ucraineni stabilindu-se în zonă. Identitatea rutenilor a avut de suferit în mare parte, iar în prezent, deși putem vorbi de mai multe organizații semi-existente, precum cele din jurul Bisericii Pravoslave subordonată lui Kiril și a campaniilor de conștientizare a moștenirii rutene, cu greu mai putem spune despre un rutean din Transcarpatia că este rutean într-adevăr și nu un ucrainean sau rus de fapt. Populația maghiară se află într-o scădere relativă și absolută de asemenea. Asimilarea acesteia s-a dovedit mai greoaie din cauza diferențelor culturale și a apropierii geografice de țara mamă, dar în prezent, Transcarpatia, cu o populație de cca. 1,2 milioane de locuitori, mai are aproximativ doar 200 de mii de maghiari, un număr mai mic conform altor date – în jur 130-150 de mii și un număr care va scădea cel mai probabil în contextul migrației interne din Ucraina cauzată de pericolul războiului din estul Ucrainei. Mulți maghiari au părăsit zona spre Ungaria, mulți dintre ei având rude și prieteni acolo, în timp ce orașele din zonă au fost repopulate, temporar, de refugiații proveniți din alte părți ale țării.
Discutând despre acest război, este interesant de urmărit cum diverse grupuri separatiste sau formații cu tendințe regionaliste încearcă să-și facă auzită vocea în Ucraina. Vedem și auzim din diferite surse de relația, în primul rând, a separatiștilor din Donbas cu armata rusă respectiv cu Ucraina, care este variabilă în ambele direcții desigur, despre presupuse mișcări organice de referendum în sudul Ucrainei în zona Herson, despre radicalism în rândul organizațiilor rutene în Transcarpatia, iar la începutul războiului și nu numai, reprezentanți ai guvernului de la Kiev, făcând referire la vizita din februarie 2022 a premierului Ungariei, Viktor Orbán, la Kremlin, au acuzat autoritățile maghiare că știau de intenția Rusiei de a invada Ucraina și nutresc dorința de a obține dacă nu toată, măcar părți din Transcarpatia. Vorbim mai precis de declarații ale Irinei Vereșciuc, viceprim-ministru și ale lui Alexei Danilov, secretarul Consiliului Național de Securitate al Ucrainei. Aceste declarații au potențial agravant în relațiile bilaterale maghiaro-ucrainene, chiar dacă Ungaria rămâne solidară aliaților și Ucrainei în aproape toate măsurile de ajutor și de sancționare luate în contextul războiului, cu excepția tranzitului de arme. Pentru a înțelege detaliile atitudinii ungare față de Transcarpatia vom trece prima dată în revistă evenimentele și știrile mainstream media-ului din Ungaria, urmând să discutăm după aceea și atitudinea celor două partide de extremă dreapta din Ungaria, Jobbik și Mișcarea Patria Noastră.
Încă de la început, premierul Viktor Orbán a subliniat importanța neutralității țării, în timp ce a fost de acord cu aliații NATO și a condamnat războiul, subliniind, totuși, că „acesta nu este războiul nostru”. Ce-i drept, Orbán, care se afla la acel punct în plină campanie electorală a profitat semnificativ de temerile naturale ale oamenilor față de oroarea războiului și prognoza unei crize, el oferind perspectiva siguranței. În cultura meme-urilor maghiară chiar circula un amuzant slogan care descrie atitudinea alegătorului de rând al FIDESZ care este interesat doar de ce-l afectează în mod direct: „Nem félünk, nem fázunk/Orbán Viktor a királyunk” – „Nu ne temem, nu ne e frig, Viktor Orban e regele nostru”. Atitudinea relativ neutră s-a remarcat prin faptul că guvernul ungar este singurul din Uniunea Europeană care nu furnizează Ucrainei armament de autoapărare și nici nu transferă echipamente militare trimise în Ucraina de către alte state membre. Opoziția a criticat în repetate rânduri guvernul pentru această politică șovăielnică. Opoziția a criticat și menținerea relațiilor cu Banca de Investiții Internațională fondată de Putin, care și-a stabilit sediul la Budapesta cu câțiva ani în urmă și are și întrebuințări diplomatice. Critica a fost că guvernul Orbán nu și-a întrerupt relația cu BII, pe care opoziția o apostrofase anterior drept „banca de spionaj” a Rusiei. Banca a fost retrogradată semnificativ de Fitch și S&P după izbucnirea războiului, România, Cehia, Bulgaria și Slovacia și-au indicat intenția de a ieși, lăsând doar Ungaria ca unic acționar european.
Pe 27 februarie 2022, Péter Szijjártó a anunțat, la o conferință de presă cu guvernatorul Transcarpatiei, Viktor Mikita, că Ungaria va furniza aproape 30 de mii de tone de alimente și combustibil pentru a ajuta la atenuarea catastrofei umanitare. Pe 2 martie, Viktor Orbán a anunțat una dintre cele mai mari operațiuni umanitare din istoria țării, trimițând hrană, articole de igienă și produse de îngrijire a copiilor în valoare de 600 de milioane de forinți în Ucraina ca asistență umanitară, anunțând și un program de ajutorare bazat pe crowdfunding numit Podul pentru Transcarpatia. Întretimp, guvernul a realizat mai multe videoclipuri de imagine despre ajutorarea refugiaților cu Orbán în persoană, însă organizațiile din așezările de graniță, unde au sosit refugiații, au raportat că nu au primit cu adevărat ajutor de la stat pentru a-și coordona munca, iar mulți au fost nevoiți să se organizeze pe cont propriu pentru a răspunde nevoilor multor familii, bătrâni, copii mici sau femei însărcinate.
Guvernul a anunțat măsuri operaționale abia ulterior. Pe 13 martie, Péter Szijjártó a făcut mai multe anunțuri cu privire la sprijinul refugiaților care sosesc în Ungaria: el a explicat că angajatorii care angajează refugiați din Ucraina și oferă cazare pe termen lung și acces la locul de muncă pot conta pe sprijin. Acest sprijin se ridică la 60.000 HUF pe lună pentru refugiații angajați și la o sumă suplimentară de 12.000 HUF pentru copiii lor . Măsurile suplimentare de ajutor anunțate de guvern includ trecerea frontierei nonstop pentru cei aflați în primejdie, cât mai curând posibil, înființarea de puncte de asistență imediată în așezările de frontieră, asistență medicală 24 din 24 și screening COVID în mai multe așezări. Organizația Disaster Management organizează cazarea și accesul celor aflați în nevoie. În plus, Ungaria se asigură că, dacă cineva dorește statutul de refugiat, cererile să poată fi depuse și la punctele de colectare și serviciile pentru clienți din orașe. MÁV, compania națională feroviară, lansează trenuri speciale și oferă bilete gratuite celor care au nevoie. Volanbusul, compania națională de autobuze, face, de asemenea, mai multe diferențe în transportul refugiaților. Ungaria oferă 1,3 miliarde HUF în sprijinul marilor organizații de ajutor. Guvernul a înființat un consiliu umanitar și un grup special pentru a ajuta refugiații să își găsească de lucru.
La 21 martie, Viktor Orbán a criticat discursul NATO, spunând că „sunt propuneri periculoase pe masa NATO”, deoarece există state membre care au cerut încă o dată o blocare a spațiului aerian asupra Ucrainei. „Totuși, NATO este o alianță de apărare”, a spus el, adăugând că „avem capacitatea și resursele, și chiar datoria, de a ne apăra reciproc, dar nu este treaba NATO să se angajeze în acțiuni militare în afara teritoriului NATO”. „Poziția Ungariei este clară, nu vrem să trimitem soldați sau arme dincolo de NATO”, a spus el. Această poziție nuanțată de guvern, de Orbán și Szijjártó s-a menținut și se menține până-n data de azi. Polemicile din jurul Ungariei s-au extins totodată cu noul pachet promovat de Uniunea Europeană care prevede deconectarea totală în câțiva ani de resursele energetice furnizate de Rusia, Ungaria fiind singura care a persistat că o deconectare prea accelerată ar distruge economia sa națională și în mod sigur ar afecta și alte economii europene.
În orice caz, așadar, vedem cum datorită poziției sale relativ mai temperate, cauzată desigur de o anumită dependență de Rusia pe care guvernul de la Budapesta a privit-o într-un mod pragmatic (un aspect despre care nu putem spune încă dacă a fost pozitiv sau negativ în acțiunea externă maghiară) în ultimii ani, Ungaria se află sub valul unor critici venite din numeroase părți, de la Bruxelles și vecini și parteneri apropiați (precum Polonia) până la Casa Albă – vizita Primei Doamne Jill Biden a ocolit Ungaria dintr-un motiv simbolic. Implicit, în ciuda intransigenței tipice guvernului FIDESZ-KDNP, există anumite limite până la care Ungaria poate merge în declarații și planuri geopolitice. În primul rând, reîntorcându-ne la tema noastră, putem spune cu siguranță că nu există în niciun plan național vreun calcul referitor la soarta viitoare, din punct de vedere teritorial, a regiunii Zakarpatska. În al doilea rând, evoluțiile din ultima perioadă au arătat limitele de acțiune între care Ungaria s-a mișcat în ultimii ani ai săi de politică externă prin strategia lor de deschidere spre est și sud. Ceea ce a pornit ca o inițiativă pragmatică este în prezent limitată de faptul că partenerii de la est și sud nu arată, din cauze politice, motive care să ofere încredere. Cu toate acestea, pe plan intern, oricând ne-am putea gândi că sigur unii politicieni cochetează cu gândul reîntregirii naționale și că diferite părți ale opoziției vor critica într-un mod sau altul acțiunile lui Orbán. Ceea ce am remarcat într-un mod evident, totuși, este faptul că partidul de guvernământ reușește să mențină o disciplină în ceea ce privește declarațiile membrilor săi, inclusiv la nivel local sau județean, așadar, nu vom găsi declarații de controversă în această categorie.
Jobbik, în mod surprinzător, un partid ce în trecut se remarca ca o contrapondere conservatoare, naționalistă și eurosceptică, arată un temperament straniu, criticându-l pe Orbán pentru pasivitate și politica externă incorectă. La începutul conflictului, Máté Gyöngyösi, europarlamentar Jobbik comenta astfel: „Prietenul lui Orbán, Putin, a luat cu asalt Ucraina în această dimineață. Noi, ungurii, știm cum este să te trezești dimineața cu zgomotul armelor rusești. Am trecut prin asta de câteva ori în istoria noastră și nu dorim din asta! Nu dorim nici Fidesz-ul, care servește puterea lui Putin din punct de vedere politic și economic, punând în pericol nu doar pacea, ci și Ungaria suverană. Orban este acum nu doar calul troian al lui Putin, ci și cel mai mare risc de securitate națională care pândește în Ungaria. Suntem pentru Ucraina! Suntem pentru Europa!” Este important, desigur, de remarcat, că Jobbik se afla la acel punct în campanie electorală alături de partenerii săi din coaliția Opoziției Unite care s-au raliat în spatele mesajului convențional pe care l-am văzut în țări precum Polonia sau România. În mod normal, opinia aceasta a Opoziției a fost împărtășită de cca. jumătate din populația Ungariei, dar șocul războiului și prețurile în creștere au determinat alegătorii să aleagă stabilitatea prin continuitate – un compromis despre al cărui caracter care vom afla doar cu timpul.
Mișcarea Patria Noastră, ruptă din Jobbik în anul 2018 este adevărata continuatoare a trendului naționalist, eurosceptic, anti-globalist și promovator al căii de mijloc în Ungaria. Președintele partidului, László Toroczkai, a vorbit până acum despre teoria armelor biologice, una dintre temele de succes ale poziției ruse, pune sub semnul întrebării legitimitatea unui stat ucrainean independent și regretă că postul de știri de stat rus Russia Today a fost interzis în UE. Politicienii Mișcării au susținut neutralitatea deplină a Ungariei de la izbucnirea războiului ruso-ucrainean, s-au opus sancțiunilor economice împotriva Rusiei, ajutoarelor pentru armament acordate Ucrainei și aderării accelerate a țării la UE. Aceștia iau în mod regulat poziție în problema războiului și explică electoratului ce se întâmplă în țara vecină într-un ton foarte apropiat poziției Kremlinului. Pe 3 martie, la câteva zile după ce armata rusă a lansat un atacul, Patria Noastră a organizat o demonstrație în fața Ministerului de Externe pentru a protesta împotriva implicării militare și economice a Ungariei în războiul ruso-ucrainean. László Toroczkai a spus la demonstrație că „teritoriul Ucrainei de astăzi a fost stabilit în secolul XX din diverse cadouri sau donații. O parte semnificativă a Ucrainei a fost cândva parte a Poloniei. Transcarpatia făcea parte din Ungaria, Regatul Ungariei. Există ruși și vorbitori de limbă rusă care trăiesc în părți semnificative ale Ucrainei de astăzi, iar în Est nu a existat niciodată o majoritate ucraineană”. O săptămână mai târziu, într-un videoclip publicat pe YouTube, tot el explică „cauzele reale” ale războiului și adaugă, de asemenea, că Crimeea anexată de Rusia în 2014 a fost inițial parte a Rusiei și a venit în Ucraina abia în 1954 drept „cadoul personal arbitrar” al lui Nikita Hrușciov. Explicația lui Toroczkai este aproape identică cu discursul președintelui rus Vladimir Putin din 21 februarie, în semn de recunoaștere a independenței republicilor separatiste Donețk și Luhansk. Pe 10 martie, Toroczkai a detaliat un alt punct important din argumentul președintelui rus Putin pentru război în filmul său de jumătate de oră de pe canalul de Youtube, „Secretul ascuns din spatele războiului din Ucraina”. Potrivit acestuia, din cvasi-autoapărare, Rusia a lansat un război împotriva Ucrainei, numit „operațiune specială” pentru propria sa securitate, după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski „a arătat clar că nu vor renunța la Crimeea sau Donbas” și că „nu vor respecta Tratatul de la Budapesta, ceea ce înseamnă că Ucraina va deveni din nou o putere nucleară”. Iar odată cu aderarea Ucrainei la NATO și UE, „rachetele NATO ar putea lovi Moscova, la doar 500 de kilometri de capitala Rusiei, de-a lungul graniței ucrainene-ruse”, a explicat președintele partidului. Toroczkai afirmă în videoclip că „există indicii” că „preocupările rusești erau legitime”, iar în ultima vreme, liderii mondiali au „făcut într-adevăr tot ce au putut pentru a tensiona relațiile ucraineno-ruse”. Dacă privim dincolo de această primă linie de analiză, observăm cum pentru interpretarea conspiraționistă a lui Toroczkai, războiul ruso-ucrainean nu se referă în primul rând la Ucraina. Vedem tensiuni între Statele Unite + a.n. deep state și Rusia cu privire la o „ordine mondială unipolară”. Acest lucru este dovedit de armamentul SUA din Ucraina, inclusiv de „biolaboratoarele” finanțate de SUA din Ucraina. Mesajele lui Toroczkai sunt într-adevăr excepționale, dar nu face niciodată referire deschisă la o posibilă reimaginare a sorții Transcarpatiei. Cum era de așteptat, acest partid nu mai poate răspândi opiniile pro-ruse pe Facebook, cea mai folosită platformă socială din Ungaria. Pagina partidului a fost ștearsă de Facebook pe 29 martie, iar site-ul președintelui partidului a fost eliminat înainte de alegerile europene din 2019.
Ungaria, prin politica sa externă, alege sub guvernul Orbán de regulă pragmatismul aflat în interesul națiunii. Desigur, acest pragmatism poate fi inspirat sau neinspirat. Implicit, date fiind numeroasele dependențe ale Ungariei de UE și de NATO care-i asigură prosperitatea și siguranța, nu credem că va exista vreodată vreo linie oficială eurosceptică. În schimb, dependențele față de Federație o obligă, din considerente de principii de acțiune și tradiție politică să acționeze în mod temperat. Partidele de opoziție din Ungaria, cu excepția unei singure, se aliniază în mod deschis poziției Occidentului. Mișcarea Patria Noastră care a reușit să atingă pragul de 5% pentru a intra în Parlamentul Ungariei, este singurul canal politic prin care mai emană opinii de altă natură, dar în general, așa cum n-o face nici electoratul maghiar, nu putem privi acest partid cu o seriozitate deosebită. Dincolo de diversele discuții, guvernul maghiar, chiar dacă militează pentru unitatea culturală și spirituală a națiunii din întregul Bazin Carpatic nu ia în considerare vreo contestare a tratatelor din 1945 sau bilaterale de după 1990 cu vecinii săi.
Sursa foto: Wikipedia
