Amr Darrag, 65 de ani, este una dintre cele mai autorizate voci din lumea islamistă – un analist ascultat de emiri, regi și președinți, un om care are reputația de a nu greși niciodată şi care, mai presus de toate, este un mediator sofisticat. Veteran al Frăției Musulmane, aripă reformistă și liberală, mereu autocritic, dar și critic, fost lider al Adunării Constituante din timpul lui Mohamed Morsi, acesta trăiește de ani de zile în exil în Turcia, protejat de Erdogan, deoarece președintele Sisi i-a jurat moartea.
Într-un interviu pentru LA REPUBBLICA (vezi articolul aici), Amr Darrag afirmă că „liderii fuseseră informați. Nu în detaliu, poate. Nu știau momentul exact al atacului. Dar la aceste niveluri, nu e posibil ca comandanții tăi să nu te avertizeze. Nu este o operațiune minoră: la această scară, o operațiune militară este și, inevitabil, o operațiune politică. Mai degrabă ceea ce nu și-a imaginat Hamas au fost cei o mie de morți israelieni. Ținta erau ostaticii. Dar cu o mie de victime ucise în acest fel, din casă în casă, acum, pentru Israel o sută de ostatici nu sunt relevanți: miza este mult prea mare. Deci, nu: aș spune că nu sunt în curs niciun fel de negocieri reale’”.
Darrag consideră că „dacă Egiptul ar deschide granița și palestinienii ar pleca, Israelul ar putea bombarda totul cu toată forţa lui. Adică cu bunker buster. Bombele care conțin mii de tone de TNT şi care au fost aruncate în 2001 în Tora Bora, în timpul vânătorii lui Osama bin Laden și pe care, potrivit Hamas, Israelul le-a primit din Statele Unite. Bombe capabile transforme în praf şi pulbere betonul tunelurilor. În acest moment, aproape tot Hamasul este ascuns sub pământ. Lideri și luptători. Singurul scut sunt civilii de deasupra. Desigur, este brutal: e ceva ce nimeni nu și-ar fi dorit să se întâmple vreodată. Ceva pentru care Hamas știe că va fi puternic contestat. Pentru că obiectivul este eliberarea Gazei, da: dar și a palestinienilor. Însă toată moare toată lumea, de bombe sau de foame, atunci ce fel de victorie este?”, spune acesta.
Contradicția acestor ore foarte dramatice este că în esenţă Hamas a cucerit Cisiordania: în timp ce Mustafa Barghouti subminează acordul pentru un nou guvern de unitate națională – care să-l înlocuiască pe cel al lui Abu Mazen – față de care s-a angajat de luni de zile. Însă, contrar așteptărilor, ostaticii nu sunt monede de schimb. Cu o mie de morți, Israelul este mai hotărât ca niciodată. Iar Hamas riscă să cucerească Ramallah: dar să piardă Gaza.
Este o cursă contra cronometru. În Gaza, motorina se epuizează. Iar motorina înseamnă electricitate. Electricitatea înseamnă apă. Fără mâncare poți rezista până la treizeci de zile: dar fără apă, nu mai mult de trei. Dar obiectiv, spune Darrag, pentru al-Sisi nu este ușor. „În Egipt, mulți nu-i doresc pe palestinieni: mii și mii de refugiați despre care istoria ne învață că s-ar putea să nu li se mai permită să se întoarcă în Gaza – motiv pentru care mulți palestinieni nici nu vor să plece. Mai presus de toate armata are îndoieli, un lucru care, aşa cum se știe, contează foarte mult la Cairo. Refugiații sunt pretutindeni un factor de tensiune și cu atât mai mult în țări precum Egiptul, a cărui economie este în colaps. Decizia nu este deloc ușoară”, explică el. „Și nici pentru mediatori nu este ușor să o anticipeze: pentru că al-Sisi depinde foarte mult de sprijinul extern. Prin urmare, este foarte complicat să evaluezi de ce parte va sta și cât va fi de ferm. Personal, cred că este urgent să deschidem punctul de trecere Rafah în sens invers și să trimitem ajutoare”, spune Darrag. „Pentru că viața primează în faţa politicii”.
Articol semnat de Francesca Borri
Sursa articol: LA REPUBBLICA/ RADOR RADIO ROMANIA. Traducere: Cătălina Păunel
Sursa foto: Twitter
