Geoffrey Hinton, considerat unul din părinţii fondatori ai inteligenţei artificiale (IA),
a avertizat contra pericolelor acesteia, părăsindu-şi postul din cadrul gigantului Google.
„Am plecat ca să pot vorbi despre pericolele IA fără să-mi fac griji de un eventual impact asupra Google”, a declarat Geoffrey Hinton într-un tweet, după ce şi-a anunţat plecarea, în New York Times.
Progresele în acest sector induc „riscuri profunde pentru societatea omenească”, estimează în ziarul american Geoffrey Hinton , care a creat o fundaţie dedicată sistemelor de IA. „Uitaţi-vă unde eram acum cinci ani şi la situaţia actuală”, continuă el apreciind „înspăimântătoare” perspectivele de viitor, făcând proiecţii pe baza progreselor din ultimii ani.
După părerea lui, „e greu să vezi cum să eviţi ca actorii rău intenţionaţi să o utilizeze pentru lucruri rele”. Răspândirea cu toată viteza a unei inteligenţe artificiale (IA) tot mai „generale”, dotată cu capacităţi cognitive umane şi deci susceptibile să bulverseze multe meserii, a fost simbolizată de lansarea în martie de către OpenAI a GPT-4, o nouă versiune mai puternică a modelului de limbaj natural care operează ChatGPT.
Această interfaţă a IA este utilizată de milioane de persoane de câteva luni pentru a redacta dizertaţii, poeme sau linii de cod informatic. Această lansare a impulsionat şi competiţia în acest domeniu.
Hinton avertizează de asemenea, în New York Times, contra dezinformării care ar putea fi generată de IA. Expertul a informat Google luna trecută despre demisia sa, potrivit ziarului. În tweetul care îi confirmă plecarea, el respinge orice voinţă de a critica gigantul tehnologic prin această decizie. „Google s-a comportat foarte responsabil”, scrie acesta.
În 2019, Hinton a primit, împreună cu alţii doi specialişti ai inteligenţei artificiale, premiul Turing, echivalentul premiului Nobel pentru informaticieni.
Sursa foto: Wikipedia







