Rusia şi-a trimis cele mai bune unităţi spre Bahmut

Serhi Cerevati, purtătorul de cuvânt al Grupului de Forțe „Est” din Ucraina, a declarat că armata rusă și-a aruncat în luptele de la Bahmut cele mai bune unități.

„Inamicul și-a aruncat în luptă cele mai bune unități. Îşi concentrează focul de artilerie cât mai mult posibil, asupra direcției Bahmut, unde au avut loc aproximativ 130 de lovituri efectuate din diverse sisteme de artilerie” – a afirmat Cerevati. 

Potrivit acestuia, Bahmutul a devenit un simbol absolut al luptei, stabilității și eroismului. Bahmutul demontează de fapt miturile despre a doua armată a lumii și despre invincibilitatea grupului Wagner. 

Între timp, ministrul ucrainean pentru reintegrarea teritoriilor temporar ocupate, Irina Vereşciuk, a raportat că în orașul Bahmut au rămas mai puțin de 4.000 de civili, dintre care cel puțin 38 sunt copii. „Potrivit datelor actuale, în Bahmut au rămas sub 4.000 de oameni. Dacă vorbim despre copii, din câte ştiu, aproximativ 38 sunt astăzi acolo” – a detaliat oficialul. Potrivit Irinei Vereşciuk, înainte de război, în Bahmut locuiau peste 70.000 de oameni, dintre care 12.000 erau copii.

Sursa foto: Pagina de Twitter The Institute for the Study of War/@TheStudyofWar