Wang Yi, șeful diplomaţiei chineze, a avut o întrevedere la Ministerul Afacerilor Externe rus, întrevedere care a beneficiat de atenția presei internaționale. Discuțiile au vizat războiul din Ucraina și soluțiile de pace din perspectiva diplomației chineze. De remarcat este faptul că politicienii comuniști chinezi nu au sprijinit niciodată, dar nici nu a criticat public invadarea Ucrainei, exprimându-şi totuşi de mai multe ori sprijinul pentru Moscova faţă de sancţiunile occidentale.
China i-a prezentat Rusiei viziunea sa privind rezolvarea politică a conflictului din Ucraina, a anunțat miercuri Ministerul rus al Afacerilor Externe. „Partenerii chinezi ne-au prezentat reflecţiile lor privind cauzele profunde ale problemei ucrainene, precum şi abordarea Beijingului pentru rezolvarea politică a crizei”, a arătat Ministerul rus al Afacerilor Externe într-un comunicat.
China nu a sprijinit niciodată, dar nici nu a criticat public invadarea Ucrainei, exprimându-şi totuşi de mai multe ori sprijinul pentru Moscova faţă de sancţiunile occidentale. Totodată, Beijingul a cerut de mai multe ori respectarea integrităţii teritoriale a Ucrainei, în vreme ce Moscova revendică anexarea a cinci regiuni ucrainene.
Oficialii ucraineni declară că Beijingul nu i-a consultat în aceasta problema. China a anunțat că își va face publică propunerea de de soluționare a conflictului în această săptămână, înainte de împlinirea unui an de la declanşarea ofensivei ruse în Ucraina.
Şeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba, care s-a întâlnit cu omologul lui chinez, Wang Yi, în Germania, a arătat marţi la Bruxelles că acesta „i-a împărtăşit elemente cheie ale planului de pace”. „Aşteptăm să primim acest text pentru a-l studia în detaliu, pentru că nu se pot trage concluzii doar după o discutie generala”, a completat Kuleba. Ministrul a mai declarat că niciun plan de pace nu ar trebui să depăşească liniile roșii stabilite de Kiev, cum ar fi cedarea de teritorii Rusiei, inclusiv Crimeea.
Sursa foto: Agencia de Noticias ANDES/Wikipedia






