În serviciul poporului sau în serviciul partidului?
Conflictul din Ucraina, care a șocat întreaga lume și care poartă cu sine miza redefinirii arhitecturii globale de securitate și a reconceptualizării sistemului de relații internaționale, a creat contextul unor ample analize cu privire la implicarea serviciilor secrete ruse în campania militară în sens restrâns, dar și cu privire la statutul și poziția Rusiei în arena internațională, în sens larg, aducând în discuție și o altă temă mai veche, respectiv interesul pentru înțelegerea forțelor care conduc frontal sau discret Rusia. Totodată, în strânsă legătură cu acest interes, a revenit și preocuparea pentru descifrarea rolului pe care îl joacă în acest sistem descendentele temutelor servicii ruse de odinioară, mai ales FSB – Serviciul Federal de Securitate și GRU – Direcția Principală de Informații, creditate ca fiind principalele structuri ruse implicate în „operațiunea militară specială” din Ucraina, presupusa competiție dintre serviciile secrete ruse fiind un subiect din ce în ce mai vehiculat în spațiul public.
Tezele din titlul acestui articol au fost fundamentate de jurnalistul și scriitorul francez specialist în istoria serviciilor secrete sovietice Pierre de Villemarest (1922-2008), dezvoltate de așa-zisul filozof Jean Pârvulescu (1929-2010), autor al unor texte pe care le-a considerat drept tratate și eseuri de geopolitică, dar și de maestrul și mentorul lui Aleksandr Dughin, ideologul „de casă” al Kremlinului. Acesta din urmă le-a validat și contextualizat la rândul său, în numeroase lucrări proprii, reducându-le pe înțelesul tuturor sub forma „KGB apără partidul, în timp ce GRU apără patria”, cele două servicii rămânând în timp resursele secrete ale puterii în URSS, armata și partidul, complementare în arhitectura de putere a statului rus, în pofida aparentei competiții dintre ele.
Rolul ocult al serviciilor secrete ruse a făcut, de altfel, obiectul multor studii, unele dintre care având caracter istoric, documentar și cu un grad mare de obiectivitate, dar, fără excepție, toate bogate în povestiri fascinante, care pun în seama acestora unele dintre cele mai spectaculoase operațiuni clandestine din istoria modernă. Trecând peste aspectul clandestin, specific oricărui serviciu secret, și care trezește fără îndoială interesul cititorului pentru elemente de culise, indiferent dacă acestea sunt reale sau doar prezumate, experții în istoria serviciilor secrete și în geopolitică au analizat serviciile ruse din perspectiva importanței lor în structura de securitate a Rusiei încă de la momentul marilor reconfigurări asociate trecerii de la ordinea imperială la cea a statelor naționale.
Desigur, nu se poate porni într-un demers analitic fără a aduce în discuție anumite elemente de context, indicii pentru înțelegerea mai bună a evenimentelor la care suntem martori sau chiar participanți fără voie, indispensabile pentru antrenarea gândirii critice și pentru formularea unor scenarii. Astfel, considerăm necesar să înțelegem linia politică și ideologică în funcție de care Rusia se poziționează în contextul actual și care, inevitabil, dau liniile directoare în ceea ce privește operațiunile GRU și FSB din Ucraina.
Să pornim de la axiomele geopoliticii enunțate de expertul politic și omul de știință britanic Halford Mackinder (1861-1947), care a identificat în istoria lumii două tendințe opuse, într-o perpetuă competiție pentru cucerirea de pământ și spațiu: viziunea puterilor maritime, insulare, ale cărei simboluri istorice au fost Fenicia și Cartagina, și, mai recent, Anglia, „stăpâna mărilor”, și America, insula gigant, și viziunea puterilor continentale, terestre, diametral opuse celor dintâi, al cărei model primordial a fost Imperiul Roman, și, în istoria modernă, Imperiile Rus, Austro-Ungar și German. Fără a intra în prea multe detalii de teorie geopolitică, modelul de civilizație maritim, esențial anglo-saxon, este centrat pe principiile democrației protestante și pe interesele economice și materiale și este ghidat de superioritatea economiei în fața politicului, fiind angajat preponderent în colonizare de coastă prin campanii maritime. Prin comparație, modelul terestru, profund continental, pune politica deasupra economiei, fiind o structură războinică, hegemonică, bazată în mod obligatoriu pe autoritate, ierarhie și supremația principiilor naționale, statale, de comunitate, asupra intereselor ordinare, individualiste și economice, și care cucerește, asimilează și se extinde, încet, sistematic, dar sigur și irevocabil. Fiecare dintre aceste modele este guvernat de reguli stricte care au conturat și definit popoarele, națiunile și, în cele din urmă statele, s-au impregnat în conștiința lor istorică, au format nucleul psihologiei lor, au determinat decizii istorice de politică internă și externă și au configurat viziunea oamenilor asupra lumii și vieții. Pornind de la tezele lui Mackinder, care a definit atitudinea maritimă drept atlantism, gânditori „continentali” ai secolului al XX-lea au fundamentat ideologia explicit opusă celei dintâi, teoria eurasianismului, dezvoltată de ideologul rus Aleksandr Dughin.
O analiză sumară a contextului în care se petrece conflictul din Ucraina nu poate fi delimitată de o înțelegere minimală a societății, a mentalului colectiv rus și a felului cum se definesc rușii chiar prin vocea lui Aleksandr Dughin. Teoretician al eurasianismului, Dughin a analizat dinamica relațiilor Rusiei cu Vestul din această perspectivă, expunând în lucrările sale, Destin Eurasianist și Marele Război al Continentelor, modalitatea în care Occidentul și-a pus amprenta iremediabil asupra societății ruse prin manipularea procesului de modernizare asociat disoluției URSS, doctrinarii epocii conducând astfel țara pe calea dizolvării înseși a identității ruse. Potrivit lui Dughin, pe un fond care își are originile în perioada disoluției Imperiului Rus, asimilarea progresivă a politicilor occidentale, începută timid la mijlocul anilor 1980 și continuată vertiginos în perioada pro-occidentalului Boris Elțîn și până la venirea la putere a lui Vladimir Putin la finele anilor 1990, a fost dublată inevitabil de implantarea și înrădăcinarea profundă în Rusia, prin metode oculte, desigur, a unor rețele pro-occidentale de influență, care au continuat să rămână intacte și să acționeze prin mișcări de substanță, strategice, contribuind la polarizarea societății ruse, pe de o parte prin încurajarea aparențelor unui climat democratic și a manifestării deschise a unei opoziții moderate sau, uneori, extreme, și, pe de altă parte, prin capitalizarea influenței unor occidentaliști aflați în poziții-cheie în economia rusă, în structurile de forță și, parțial, în sfera politică.
Dughin, însă, analizând în profunzime istoria Rusiei prin cheia filozofică mistică proprie, merge mai departe și susține că, încă de la primele reconfigurări ale structurilor militare și ale serviciilor secrete ruse, în perioada târzie imperială și apoi în era bolșevică, rolurile acestora au fost cumva separate, alcătuirea Armatei Roșii, și mai ales a celui mai secret departament al ei, GRU, fiind apanajul doctrinarilor eurasianiști, al căror obiectiv era centrat pe protejarea poporului și a patriei cu oameni din popor, în timp ce Comisia Extraordinară de Luptă împotriva Contrarevoluției și a Sabotajelor, celebra CEKA, precursoarea KGB, respectiv a FSB, „centrul secret al partidului, mintea și sufletul său”, a preluat în forță rolul de poliție politică, apărătoare a ideologiei, centrată în jurul Biroului Politic – Politburo și profund influențată de emigrații ruși de orientare internaționalistă, reveniți în Rusia în perioada premergătoare Revoluției din 1917.
Iar aceste structuri au funcționat, într-un fel firesc, într-o deplină complementaritate, urmărind solidar obiective în serviciul Rusiei în toată această lungă perioadă de timp, în pofida presupusei competiții, menținerea unui grad ridicat de secretizare a operațiunilor specifice fiecăreia dintre ele contribuind fără îndoială la construirea și perpetuarea acestui narativ, speculat pe larg în condițiile actualului război.
Pentru a reveni la planul prezent, ceea ce vedem că se întâmplă acum în Rusia pe fondul conflictului din Ucraina pare a fi o decuplare totală de la proiectul globalist și reconfigurarea unui model nou, modern, dar ancorat în rădăcinile adânci ale imperialismului, toate acestea presărate cu evenimente aparent bizare, de la sinuciderile unor oligarhi (oameni de afaceri ruși extrem de importanți, cu anvergură financiară colosală, conexați giganților energetici sau bancari și centrelor de putere ruse) până la celebrele arestări ale unor persoane din conducerea FSB.
Potrivit surselor, neconfirmate până în prezent, are loc o veritabilă epurare a serviciului, pe fondul transmiterii către Moscova a unor informații eronate cu privire la realitatea de pe frontul din Ucraina, fiind propagate în media internațională dezvăluiri cu privire la arestarea sau concedierea a nu mai puțin de 150 dintre ofițerii serviciului, printre figurile cele mai proeminente fiind șeful direcției FSB pentru informații externe, Sergei Beseda și adjunctul acestuia Anatoli Bolukh. Nu mai puțin bizare, însă, sunt teoriile recente care îl au în centru pe Valeri Gherasimov, șeful Statului Major Rus, marele absent de la parada militară emblematică dedicată Zilei Victoriei de pe 9 mai, unul dintre puținele evenimente post-sovietice care îi unesc pe toți rușii, un vast exercițiu de imagine menit să arate lumii forța militară a Rusiei într-o zi obișnuită și cu o însemnătate colosală în această perioadă de război clasic în Ucraina și hibrid-informațional la nivel planetar.
Pe fondul absenței lui Gherasimov, îndelung analizate de toți experții și analiștii din întreaga lume, surse ucrainene au propagat teoria potrivit căreia, acesta ar fi fost rănit pe frontul din Izium și chiar demis de către Putin de la conducerea armatelor sale. Cu toate acestea, o săptămână de speculații mai târziu, surse militare occidentale citate de The Guardian au arătat că Putin și Gherasimov manageriază îndeaproape, la nivel tactic, ofensiva rusă din Donbas, dizolvând practic perdeaua de fum trasă de surse interesate peste ochii privitorilor. La fel de uimitoare sunt acuzațiile reciproce, dezvăluite tot pe surse ucrainene, ale instituțiilor de securitate cu privire la presupusul blitzkrieg eșuat, la eșecul general al campaniei din Ucraina și la pierderile colosale survenite pe fondul informațiilor deficitare, declarații care însă par să fie contrazise de mesajele transmise prin canalele oficiale ale Kremlinului, potrivit cărora operațiunea care nu este un blitzkrieg se desfășoară conform planificării inițiale, e adevărat, cu asumarea unor pierderi substanțiale, dar inevitabile.
Și până la urmă, ce se întâmplă de fapt, în Rusia? Nu putem ști cu certitudine, dintr-o sumedenie de motive. Ceea ce putem, însă, face este să gândim niște scenarii și să ne punem niște întrebări, ale căror răspunsuri, din păcate, urmează a crea cel mai probabil istorie.
Au loc lupte interne pentru putere între structurile de informații, pentru a-și asigura supremația într-un context precar și extrem de volatil? Teoriile privind vocațiile istorice divergente ale celor două categorii de instituții par a susține această ipoteză, perpetuarea până în prezent a acestor roluri, chiar dacă la un nivel profund, poate neconștientizat la nivelul lucrătorilor, indiferent de configurația politică a statului fiind un scenariu pertinent, ce pare să fie argumentat de ceea ce știrile ne arată că se întâmplă de la începutul luptelor din Ucraina. Cu toate acestea, nu putem să nu avem în vedere varianta că ceea ce se întâmplă constituie o reconfigurare a structurii de putere și a sistemului de securitate națională, centrarea pe capabilitățile militare fiind, de altfel, nu doar previzibilă, dar și de logică operațională într-o situație de război, dar, în același timp, în deplin acord cu viziunile lui Dughin, care pledează pentru mutarea centrului de greutate către „înțelepții strategi ai GRU” și reîntoarcerea Rusiei către „patrioții adevărați”, susținând într-o oarecare măsură ipotezele inițiale.
Există competiție propriu-zisă între structurile de informații sau doar „se face curățenie” și se elimină cozile de topor din toate instituțiile ruse? Dacă ne întoarcem iar la Dughin, al cărui mesaj deloc subtil a fost ca Putin să „curețe” Rusia de acele elemente care pot periclita în orice mod destinul Rusiei de afirmare a specificului său național, urmarea propriei căi și apărarea valorilor sale originale – ortodoxie, moralitate, dreptate etc. – pare, într-adevăr, că Putin „face curățenie”. În această categorie sunt incluși și oligarhii pe mâna cărora au intrat, evident cu girul serviciilor secrete ruse, cele mai profitabile ramuri ale economiei fostei URSS sub aparențele deschiderii către economia de piață, fiind de notorietate deja luările de poziție ale președintelui rus cu privire la oligarhii „trădători”, o veritabilă Coloană a Cincea de care Occidentul se va folosi pentru a distruge Rusia și a înlocui conducerea naționalistă a lui Vladimir Putin cu o putere mai ușor de controlat, a cărei vocație pro-occidentală să fie de netăgăduit.
Pe de altă parte, „epurările” din servicii pot fi privite ca măsuri luate pentru sancționarea unor vinovați pentru eventuale erori tactice din teren. Dar acest lucru se întâmplă, în același timp și în Ucraina, unde au avut loc schimbări răsunătoare chiar în vârful Forțelor de Apărare Teritorială ale Forțelor Armate ale Ucrainei, la jumătatea lunii mai, în contextul asociat „încheierii misiunii de luptă” din Mariupol, evacuării militarilor ucraineni staționați în uzina Azovstal și preluării integrale a controlului de către forțele ruse. Cu toate acestea, schimbările și arestările din Rusia sunt descrise ca fiind deciziile iraționale ale unui președinte rus despre care se comentează din ce în ce mai intens că acționează volatil, imprevizibil și paranoid, posibil inclusiv sub imperiul unor dereglări diverse de ordin patologic – într-o campanie evidentă de demonizare a acestuia, menită să-l decredibilizeze ca lider și să-i discrediteze autoritatea, componenta militară operațională fiind doar un accesoriu al războiului informațional care, în această epocă a comunicării, poate conduce la câștigarea sau pierderea unui război, în pofida realității din teren.
Ar trebui să privim către ceea ce se întâmplă în Rusia, Ucraina și în lume în cheia manipulărilor specifice unei situații de război? Fără îndoială, ne aducem aminte cuvintele lui Mucchielli – „Importantă nu este realitatea vieții, ci ceea ce cred oamenii”. Fără a cădea în capcana de a acorda nici unei surse mai multă credibilitate decât ar merita, toate știrile privind evenimente și declarații profund discordante par a contura imaginea unei societăți ruse divizate și polarizate, situație care ar fi replicată și la nivelul centrelor de putere și al structurilor de securitate. Dar este oare chiar așa? Nu cumva atât guvernul, cât și societatea civilă rusă, sunt de fapt aliniați în spatele Kremlinului în această luptă ale cărei mize deja nu mai scapă decât percepției acelor privitori complet decuplați de la ce înseamnă realitatea politică globală? De altfel, întreaga comunicare a ambelor tabere implicate în acest conflict, pe de o parte Rusia, iar pe de altă parte Ucraina susținută și amplificată de toată media occidentală, este orientată de un principiu simplu, a cărui valabilitate s-a perpetuat în timp deși a fost enunțat acum aproximativ 2.500 de ani de Sun Tzu – „Întreaga artă a războiului este bazată pe înșelătorie” – și este motivată de asigurarea îndeplinirii propriilor interese ale părților beligerante. În timp ce Occidentul, printr-o avalanșă de informații unilaterale și neconfirmate și greu de verificat, vizează propagarea și consolidarea imaginii unei Rusii aflate în degringoladă, cu planuri eșuate și armată și populație dezbinate, crearea unei stări de tensiune și suspiciune internă, precum și consolidarea narativului care permite menținerea restricțiilor economice asupra Rusiei și susținerea internațională în continuare a părții ucrainene, Kremlinul are o comunicare de criză, confirmă sau infirmă extrem de puține din datele vehiculate în plan internațional, în funcție de interese de moment sau de perspectivă și pare că se menține cel puțin pe linia de plutire (dacă nu chiar prosperă), pe fondul randamentului puternic al rublei de la începutul anului 2022, în mod ironic în pofida restricțiilor economice internaționale fără precedent.
În orice caz, toată această aparentă avalanșă informațională trebuie privită cu extrem de mult scepticism, polarizarea mass media și circumstanțele particulare de război fiind de natură a induce o percepție distorsionată în mod intenționat asupra situației de fapt. Totodată, pe măsură ce sursele ucrainene/occidentale par a sufoca întregul spațiu mediatic, comunicatele oficiale ruse și cele câteva supape media controlate de Kremlin oferă prea puține informații pentru a echilibra balanța și a întregi spectrul necesar acelor observatori extrem de analitici, a căror gândire critică bine antrenată revendică mai multe informații pentru formarea propriilor opinii.
Dincolo de toate scenariile, dată fiind realitatea de război cu tente planetare, vom fi și în continuare martorii unor evenimente, mai mult sau mai puțin credibile, al căror curs poate va părea inexplicabil sau bizar în anumite momente, în timp ce propaganda ambelor părți va căuta să îmbrace evenimentele din teren în hainele cele mai convenabile pe parcursul lor, urmând ca, la marele final, așa cum a spus Winston Churchill, „istoria să fie scrisă de învingători”.
Bibliografie orientativă și surse documentare (selecție):
Aleksandr Dughin – Destin eurasianist
Vladimir Volkoff – Tratat de dezinformare
Sun Tzu – Arta războiului
Cristopher Andrew & Oleg Gordievski – KGB. Istoria secretă a operațiunilor sale externe de la Lenin la Gorbaciov
ziare.com/rusia/Vladimir-putin-mesaj-oligarhi-tradatori-sclavii-occidentului-1730733
romaniatv.net/soc-in-armata-rusiei-valeri-gherasimov-nr-1-in-armata-lui-putin-ar-fi-fost-demis_6472543.html
evenimentulistoric.ro/jean-parvulesco-care-a-primit-fulgerul-lui-apolo-și-a-magnetizat-elita-franței-dintre-cei-mai-influenți-conspiratori-in-politica-planetară.html
mediafax.ro/editorialistii/prezentul-fără-perdea-aleksandr-dughin-acest-rasputin-al-lui-putin-20807671
hotnews.ro/stiri-international-16799499-cine-este-aleksandr-dughin-considerat-ideologul-lui-putin-promotorul-neo-eurasianismului-cum-vede-viitorul-romaniei-ucrainei.htm
hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-25490873-putin-continua-epurarile-serviciu-secret-fsb-150-ofiteri-arestati-sau-concediati.htm
playtech.ro/stiri/miliardarii-rusi-au-devenit-milionari-peste-noapte-panica-uriasa-printre-oligarhii-rusi-481420
nypost.com/2022/05/13/putin-rumored-to-have-fired-russian-general-valery-gerasimov/
independent.co.uk/news/world/europe/putin-russian-military-gerasimov-ukraine-b2077884.html
digi24.ro/special/campanii-digi24/100-de-ani-de-comunism/100-de-ani-de-comunism-cum-a-luat-ființă-ceka-poliția-terorii-701828
