Vadim Brînzaniuc: Trebuie să-l înlăturăm pe Ceban din funcţia de primar al Chişinăului pentru a elimina un mare pericol cu care ne putem confrunta în viitorul apropiat

Vadim Brînzaniuc, tânăr politician din R. Moldova, este vicepreședinte al Partidului Social Democrat European (PSDE).Până la implicarea în politică a lucrat în administrația publică locală a municipiului Chișinău, inclusiv în calitate de Pretor al sectorului Buiucani din capitala R. Moldova. În ultimul an a făcut parte din echipa lui Daniel Băluță, primarul sectorului 4 al municipiului București.

Interviu cu Vadim Brînzaniuc, vicepreşedinte al Partidului Social Democrat European din Republica Moldova.

Reporter: Dle Brînzaniuc, care e situaţia politică reală, acum, în Republica Moldova?

V.B.: Destul de complicată. Pe fonul războiului din Ucraina s-au activat vizibil forţele pro-ruse, care fac permanent presiuni pentru a destabiliza situaţia. Este un război hybrid în desfășurare. Se urmăreşte aducerea Republicii Moldova sub bocancul Federaţiei Ruse, pierderea suveranității, lucru inacceptabil pentru cetăţenii noştri, care-şi doresc un viitor în marea familie europeană. Nu exclud ca în viitorul apropiat să se întreprindă noi mișcări în acest sens şi datoria noastră este să facem tot posibilul ca ele să nu aibă succes. Pentru aceasta însă e nevoie ca toate forţele pro-europene să-şi unească eforturile şi să-şi consolideze capacităţile. Numai împreună putem stăvili pericolul ce vine din Est. Noi, cei din PSDE, am pledat şi pledăm constant pentru unitatea forţelor cu adevărat pro-europene. Din păcate, până acum acest lucru nu a reuşit, din varii motive. Sperăm ca măcar de acum încolo acest demers al nostru să aibă sorţi de izbândă.

Reporter: Aţi putea deschide parantezele şi să ne spuneţi de ce până acum forţele pro-europene din Republica Moldova încă nu au făcut front comun?

V.B.: Orice tentativă de a constitui un front comun al forţelor pro-europene este sortită eşecului atâta timp cât nu e susţinută şi de Partidul Acţiune şi Solidaritate, care e la guvernare în Republica Moldova. Până acum nu am sesizat nici un semnal din partea respectivei formaţiuni că şi-ar dori unitatea forţelor pro-europene. Probabil, ei consideră că au singuri capacitatea de a contracara toate pericolele ce planează asupra Republicii Moldova. Probabil, nu conştientizează până la capăt cât de gravă e situaţia şi ce consecinţe pot surveni în continuare. 

Nu aş putea să vă explic poziţia celor din PAS, dar cert este că acum avem nevoie de unitate mai mult ca oricând, căci în joc este pusă libertatea noastră, viitorul nostru european. PAS trebuie să realizeze că nu pot câștiga singuri alegerile viitoare și au nevoie de prieteni în războiul cu ȘHOR și PSRM:

Reporter: Ce aţi avut în vedere când aţi vorbit de gravitatea situaţiei şi de consecinţe?

V.B.: Păi, pe lângă tentativele de destabilizare la care m-am referit, nu trebuie să uităm şi de alegerile locale generale care vor avea loc în câteva luni în Republica Moldova. Dacă nu vom trata cu maximă responsabilitate acest exerciţiu electoral, ne putem pomeni cu o consolidare a poziţiilor forţelor pro- ruse din Republica Moldova, lucru inadmisibil, mai ales prin prisma situaţiei pe care o avem în plan regional. Trebuie să facem tot posibilul pentru a diminua ponderea forţelor pro-ruse şi pentru a exclude orice posibilitate de consolidare a acestora în viitor. Iar cea mai mare bătălie pe care trebuie să o câştigăm este cea pentru Chişinău. Capitala Republicii Moldova e condusă de pro-rusul Ivan Ceban, care recent şi-a făcut şi partid. Dacă mai câştigă un mandat în fruntea capitalei, îşi va întări partidul, care reprezintă un real pericol pentru viitorul european al Republicii Moldova. Iar PAS nu are capacitatea de a-l da jos pe Ceban. Numai împreună, consolidând toate forţele cu adevărat pro-europene, vom putea face acest lucru. Avem nevoie de o alianță la Chișinău!

Reporter: Staţi puţin. Din câte cunoaştem, Ion Ceban pledează ca pro-european şi are mai multe colaborări reuşite cu autorităţi locale din România. De ce spuneţi că e pro-rus?

V.B.: Vorba proverbului: Lupul păru-şi schimbă, dar năravul – ba. Şi eu am crezut la un moment dat, lucrând împreună cu Ivan Ceban, că el sincer a înţeles că Republica Moldova poate avea viitor doar urmând calea integrării europene. Şi eu am crezut că Ivan Ceban îşi doreşte sincer să dezvolte colaborări bune cu localităţi din România şi chiar l-am ajutat mult în acest sens. Am folosit toate relaţiile mele personale, toată experienţa pe care o am şi am contribuit decisiv la stabilirea multor relaţii de colaborare cu adevărat bune ale Chişinăului cu oraşe din România.

Numai că eu făceam acest lucru din suflet, cu gândul la chişinăuieni, iar Ivan Ceban pornind de la interesele sale înguste şi încercând să arunce praf în ochii alegătorilor din capitala Republicii Moldova şi să-i determine să-l susţină în continuare pe el şi partidul său pro-rus. Îmi asum partea mea de vină pentru că mulţi au ajuns să creadă în mitul cu Ivan Ceban pro-europeanul şi sunt gata să-mi repar greşeala prin acţiuni concrete, inclusiv în acest an când avem alegeri locale generale. Eu am deschis ușa autorităților din România cu sufletul, iar Ceban s-a folosit într-un mod parșiv de acest lucru. Pe de o parte lua banii din România, pe de altă parte consolida interesele ruse în Moldova.

Reporter: Este chiar atât de periculos acest Ceban pentru viitorul european al Republicii Moldova?

V.B.: Vă spun sincer – eu consider că e cel mai mare pericol pentru libertatea noastră şi pentru viitorul nostru european. Partidul Şor, cel care face acum cea mai mare parte a jocului Rusiei în Republica Moldova, posibil va fi scos în afara legii. În mai Curtea Constituţională trebuie să se pronunţe la această temă. Dacă nu va fi scos în afara legii, acest partid oarecum va rămâne plafonat la segmentul de electorat pe care l-a ocupat deja. Socialiştii, fără Igor Dodon, care are probleme serioase cu justiţia, degradează, ponderea lor scade. În fiecare săptămână, acest partid e părăsit de deputaţi, primari etc. Cu siguranţă, socialiştii nu au viitor. Alte partide pro-ruse, indiferent de eforturile care le depun, nu cresc şi nici nu cred că vor creşte în viitor. Deci, rămâne Ivan Ceban cu partidul său. La un moment dat s-ar putea ca toate forţele pro-ruse să se consolideze anume în jurul său. De aceea şi spuneam că, în alegerile locale din acest an, trebuie să-l dăm jos pe Ceban din funcţia de primar al Chişinăului, pentru a elimina un mare pericol cu care ne putem confrunta în viitorul apropiat.

Reporter: Credeţi că acest lucru e posibil?

V.B.: Va fi greu, pentru că el a reuşit să-i păcălească pe mulţi, să-i inducă în eroare, promovându- şi o imagine care nu are nimic în comun cu adevăratul Ceban. El pozează și șite să o facă pe îngerul, dar în spate e lupul în blană de oaie. Dar nu e imposibil. Trebuie doar ca toate forţele pro- europene să-şi consolideze eforturile, să acţioneze în comun, informând oamenii despre pericolele la care sunt expuşi dacă Ceban rămâne la Primărie şi foloseşte funcţia respectivă pentru a-şi creşte partidul.

Reporter: Dar cum ar putea forţele pro-europene să acţioneze în comun, dacă mai multe partide, inclusiv al dvs., au anunţat deja că vor avea propriul candidat la Primăria Chişinăului?

V.B.: În situaţia în care partidul de guvernare a anunţat că va avea propriul candidat, iar alte partide pro-europene au lăsat să se înţeleagă că şi ele vor avea candidaţi proprii, noi nu am avut altă soluţie. Dar, încă mai este timp pentru a face acel front comun al forţelor pro-europene despre care am menţionat. Important este să se conştientizeze riscurile ce se prefigurează şi să acţionăm în consecinţă.

Reporter: Şi dacă nu se va reuşi acest lucru?

V.B.: Atunci noi, cei din PSDE, vom veni cu propria abordare, asumându-ne lupta cu exponentul Moscovei.

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on telegram
Share on email
Share on print

Citește și: