Sute de luptători Hamas au decis să se predea forțelor militare ale Israelului în ultimele zile ale conflictului. Fotografii și filmări video cu aceste persoane, dezbrăcate și încătușate, circulă deja pe rețele media.
În timp ce susținătorii Hamas afirmă că aceștia sunt civili, umiliți și torturați de armata israeliană, reprezentanții IDF menționează că prizonierii sunt dezbrăcați din motive de siguranță, pentru a se evita situații în care unii dintre ei se predau în mod voit având asupra lor dispozitive explozive cu scopul de a realiza atentate.
Prizonierii sunt în primul rând identificați astfel încât să se poate afla imediat care dintre ei se află deja în baza de date ale Israelului cu persoane considerate teroriste. În același timp, în urma identificării se încearcă a se afla dacă unii dintre ei au luat parte în mod nemijlocit la atacul din 7 octombrie. Ofițerii de informații israelieni sunt interesați în special dacă aceștia au legături directe cu liderii Hamas sau dacă dețin informații despre locul unde sunt ținuți cetățenii israelieni răpiți de organizația teroristă palestiniană în ziua atacului.
Un purtător de cuvânt al IDF a afirmat că unii prizonieri s-au plâns că „liderii Hamas s-au izolat și nu mai sunt în contact cu luptătorii” aflați în prima linie a conflictului. Potrivit acestuia începe să se vadă cum se prăbușește sistemului de guvernare al grupului terorist în enclava de coastă.
Potrivit oficialilor militari israelieni, luptătorii Hamas se predau tot mai des în diferite zone din Gaza: „Văd realizările în fiecare zi. Vedem în fiecare zi din ce în ce mai mulți agenți teroriști uciși, din ce în ce mai mulți agenți teroriști răniți, iar în ultimele zile vedem teroriști care se predau – un semn al dezintegrării sistemului, un semn că trebuie să forțăm mai mult”, a declarat șeful Statului Major al IDF, generalul-locotenent Herzi Halevi, la aprinderea lumânărilor de Hanuca în sudul țării, alături de trupele Brigăzii Nahal.
Ulterior, purtătorul de cuvânt al IDF, contraamiralul Daniel Hagari, a confirmat că mai mulți membri Hamas s-au predat sâmbătă trupelor din Gaza, spunând că aceștia au dezvăluit informații despre funcționarea grupului terorist în timpul ofensivei terestre. „În Shejaiya și Jabaliya, teroriștii care s-au predat au predat arme și echipamente”, a spus acesta.
„Din interogatoriile teroriștilor care s-au predat, au reieșit următoarele informații: Situația agenților pe teren este dificilă, iar conducerea Hamas, condusă de [Yahya] Sinwar, neagă realitatea, deși este la curent cu detaliile”, a declarat Hagari. „Luptătorii se plâng că liderii Hamas nu sunt la curent cu situația dificilă în care se află pe teren”, a adăugat contraamiralul Hagari, adăugând că cei care se află în tuneluri „nu le pasă de populația din Gaza care se află la suprafață”.
Se pare că liderul Hamas Yahya Sinwar a fugit din nordul Gaza la începutul războiului, ascunzându-se într-un convoi umanitar care se îndrepta spre sud. Presa din Israel, citând un oficial israelian familiarizat cu detaliile, afirmă că Sinwar a scăpat din orașul Gaza și s-a îndreptat spre sudul orașului Khan Younis într-un vehicul care a oferit „acoperire umanitară”.
Potrivit oficialilor din Israel, Sinwar se afla în prezent în Khan Younis, sau mai degrabă într-unul dintre tunelurile care trec pe sub acest oraș.
Sursa foto: Twitter