Mihail Hodorkovski: armata rusă a pierdut 48.759 de militari în războiul din Ucraina

Mihail Hodorkovski, omul de afaceri rus și opozant al lui Putin, care în prezent locuiește în Occident, a prezentat pe rețelele de socializare o pagină dintr-un document al Ministerului de Finanțe de la Moscova. Potrivit documentului, afirmă Hodorkovski, până în ziua de 28 august 2022 guvernul rus a plătit 361,4 de miliarde de ruble familiilor celor decedați în război.

Sursa: Twitter/Mihail Hodorkovski

Luându-se în calcul faptul că pentru fiecare militar ucis Vladimir Putin a decis ca familia să fie recompensată cu 7,4 milioane de ruble, calculul indică și numărul total al decedaților pe frontul din Ucraina până la sfârșitul lunii august: 48.759 de morți confirmați. Soldații dispăruți și cei din republicile separatiste nu sunt luați în calcul, menționează Mihail Hodorkovski.